Urmaşii lui Hercule s-au adunat la finele săptămînii trecute în staţiunea Mamaia pentru o competiţie care să amintească de vremurile apuse, în care cei mai buni sportivi se întreceau în Grecia antică pe cîmpiile de la Olimpia. Cîştigătorii nu au mai primit de această date coroane din frunze de măslin, premiile consistente oferite de organizatori (Primăria şi Consiliul Local Constanţa, Power Marine şi CS “Vulturul de Mare“), locul 1 - 10.000 dolari, locul 2 - 3.000 dolari şi locul 3 - 1.500 dolari, fiind pe măsura efortului depus de cei mai puternici 16 oameni din ţară care şi-au dat întîlnire la “StrongMan Mamaia 2009“. Sîmbătă s-au desfăşurat probele eliminatorii (rampa cu butoaie, tractarea camionului, îndreptări la cadru cu butoaie şi piramida), în urma cărora cei mai bine zece clasaţi au mers în marea finală de duminică. Au urmat alte patru probe (anvelopele gigant, trasul camionului, îndreptări la cadru în sistem piramidal şi mersul fermierului), cel puţin la fel de dificile, care au stors şi ultima picătură de energie din cei zece sportivi rămaşi în cursă pentru marele premiu. Dăruire, nervi şi muşchi încordaţi la maxim, încurajări ale celor peste 500 de spectatori prezenţi, dar şi show-urile oferite de o echipă de dans, au fost ingredientele care au asigurat succesul ediţiei a doua a concursului.
Muşchi încordaţi la maximum
După primele două runde de ieri, în lupta pentru primul loc au mai rămas doar trei sportivi: constănţenii Vladimir Mitea şi Alexandru Arginteanu, dar şi puştiul minune Paul Pîrjol. A urmat proba de îndreptări cadru în sistem piramidal. Pe platforma amenajată au urcat prima dată 3 fete, apoi 6, 9, 12, 16, astfel că greutatea finală a fost de 1.000 kg. A fost momentul cînd mezinul competiţiei, Paul Pîrjol (18 ani, 135 kg), poreclit “Prinţul“, a făcut un pas important spre cîştigarea titlului de cel mai puternic om. Ultima reprezentaţie a concursului a fost mersul fermierului, probă de a cărui dificultate s-au convins toţi cei prezenţi, foarte puţini reuşind să ducă greutăţile de 280 kg pe distanţa a 25m. Încurajat de familie, una în care sportul a devenit o religie, Pîrjol cel mic a terminat cu succes şi această probă, cîştigînd “StrongMan Mamaia 2009“ în aplauzele celor prezenţi. Pe locul secund s-a situat Vladimir Mitea (38 ani, 122 kg) iar pe ultima treaptă a podiumului a urcat Alex Arginteanu (24 ani, 143 kg). Cel mai “greu“ sportiv prezent la această comeptiţie a fost bucureşeanul Daniel Stancu poreclit “Mudava“ (33 ani, 154 kg), iar cel mai “uşor“ s-a dovedit a fi constănţeanul Robert Neamu (39 ani, 120 kg). “Sînt foarte fericit că am cîştigat. Am avut nişte adversari foarte buni. A fost un concurs extraordinar şi voi veni şi la anul, dacă voi fi sănătos, pentru a-mi apăra titlul. Organizarea a fost foarte bună, a fost cel mai numeros public de la toate competiţiile de acest gen la care am participat. O iniţiativă foarte bună a oficialităţilor locale de a organiza astfel de evenimente, pentru că nu sînt prea multe în ţară. Primarii celorlalte oraşe pot urma exemplul Constanţei“, a declarat, la final, Paul Pîrjol, nimeni altul decît fiul dublei campioane mondiale la skandenberg, Mirela Pîrjol. Învinsul său din concurs, Vladimir Mitea promite că se va revanşa la anul. “A fost un concurs extenuant. Voi încerca să cîştig ediţia de anul viitor. Este nevoie de perseverenţă şi voinţă de fier pentru a participa la astfel de evenimente. Munca este secretul succesului, iar eu mă pregătesc cîte trei ore pe zi în aceleaşi condiţii ca la un astfel de concurs“, a spus Mitea. Prezent la eveniment, luptătorul de K1, Cătălin Moroşanu, era încîntat de ce a văzut. “Un concurs incredibil în care forţele au fost sensibil egale. Publicul a fost super tare, minunant. I-a încurajat în permanenţă pe sportivi, a ştiut să facă atmosferă“, a spus “Moartea din Carpaţi“, cel care i-a oferit şi un premiu special primarului Radu Mazăre, o sticlă de vin de Cotnari din anul 1968. Primarul Radu Mazăre a primit din partea organizatorilor titlul de “Cel mai sportiv primar“. “A devenit datină şi sper să rămînă în continuare. Le mulţumesc concurenţilor şi îi apreciez pe toţi cei care fac sport. La Mamaia se organizează de la spectacole de samba şi DJ-uri, la curse de Formula 1 pe apă, StrongMan şi multe altele“, a spus edilul Constanţei.