22 Noiembrie 2024, 20:20
Paula Seling, una dintre cele mai bune voci ale României, va participa, în acest an, la Eurovision, alături de trupa „Provincialii”, cu piesa „Seven Days”. Melodia este compusă de Eduard Cîrcotă, cel care, în urmă cu doi ani, a compus şi piesa „Tornero”, care l-a făcut celebru în Europa pe Mihai Trăistariu.
Chiar dacă are experienţa scenei de mai bine de zece ani, Paula are emoţii, dar speră să cîştige selecţia naţională. „Piesa lui Eduard Cîrcotă este foarte reuşită, creată pentru toate gusturile. Sper să placă publiculului, care sper să ne fie alături şi apoi să fie mîndru de noi”, a precizat artista.
Semifinalele competiţiei naţionale vor avea loc pe 9 şi pe 16 februarie, piesa „Seven Days” urmînd să intre ultima în concurs.