Paula Seling ar putea concura şi la ediţia de anul viitor a Eurovision, însă în calitate de concurentă a lui Ovi. Cei doi artişti ar urma să se confrunte, pentru că fiecare va participa pentru altă ţară. După succesul din acest an la cunoscuta competiţie, cei doi au declanşat un interes aparte în lumea din spatele culiselor acesteia.
Datorită regulamentului permisiv din diverse ţări, care admite ca şi interpreţii sau compozitorii de alte naţionalităţi să participe la selecţiile naţionale, cei doi au primit propuneri atrăgătoare. Efectele globalizării sunt evidente în ceea ce se întâmplă în spatele cortinelor, la ediţia de anul viitor. Astfel, Paula Seling va participa în calitate de autoare (muzică şi text) a piesei „Perfect Time” la selecţia Eurovision din Elveţia. Piesa a fost produsă in Suedia, dar compoziţia româncei l-a impresionat în mod deosebit pe Hugo Foets (Belgia), managerul solistei Nadine din Republica Sud-Africană, ce are contract cu casa de producţie EMI din Germania. Site-urile consacrate concursului comentează amplu această situaţie. Şi pentru piesa lui Ovi, „Fading Away”, concurează doi interpreţi: unul din Malta şi altul din Irlanda. Româno-norvegianul încă nu s-a hotărât cui să îi încredinţeze piesa.
Până la ediţia de anul viitor, însă, Paula şi Ovi vor fi gazdele show-ului prilejuit de Selecţia Naţională a Eurovision din România, care se va difuza în noaptea de Revelion, în direct la postul public de televiziune. Compozitorii şi artiştii care vor să participe la această competiţie din ţară mai au timp, până vineri, să se înscrie la concurs. Preselecţia pieselor va avea loc pe 9 şi10 noiembrie. Aceştia vor avea şansa să câştige un autoturism BMW seria 3.