Pauza de iarnă, posibil capăt de linie pentru unii jucători ai Viitorului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pauza de iarnă, posibil capăt de linie pentru unii jucători ai Viitorului

Sport 09 Noiembrie 2010 / 00:00 850 accesări

Deşi, teoretic, pornea cu prima şansă în faţa unei formaţii care şi în acest sezon se luptă pentru evitarea retrogradării, Viitorul Constanţa s-a înclinat, sâmbătă, în faţa Gloriei Buzău, scor 0-2, după o partidă în care jocul prestat nu corespunde cu scorul înregistrat la final. Omogenitatea mult aşteptată de către conducere şi de către suporterii Viitorului pare încă un obiectiv greu de atins. Oscilaţiile din timpul meciurilor, dar şi de la o etapă la alta, i-au nemulţumit pe oficialii grupării patronate de Gheorghe Hagi, care nu exclud în iarnă o despărţire de jucătorii care nu oferă randamentul pentru care au fost aduşi. „Ne lingem rănile după înfrângerea de la Buzău, dar aşa este în fotbal. Uneori câştigi, alteori pierzi. Puteam să obţinem cel puţin un punct din această deplasare, pentru că Buzăul nu a fost o echipă care să pună mari probleme. Din păcate încă nu s-a găsit o formulă de echipă stabilă, iar fluctuaţiile sunt mari. Mă aşteptam să facem mai repede joncţiunea dintre jucătorii vechi şi cei veniţi în această vară. În general, jucătorii se mulţumesc cu puţin. Nu se implică total în timpul jocului, chiar dacă la antrenamente se comportă foarte bine. Până acum noi le-am oferit tot ceea ce depindea de noi. Ei sunt cei care au rămas datori şi sunt singurii vinovaţi. Cel mai simplu va fi să ne despărţim de cei care nu pot îndeplini ceea ce ne dorim noi: formarea unei echipe puternice, care să se lupte de la egal la egal cu orice altă formaţie din liga secundă. În iarnă se va trage linie şi vom vedea atunci care sunt lucrurile bune şi care rele, cine se încadrează şi cine nu în proiectul nostru. Mă deranjează că nu găsim explicaţia jumătăţilor de măsură“, a declarat preşedintele Academiei Hagi, Paul Peniu.

PROBLEME DE EFECTIV. Pentru întâlnirea de duminică, de la ora 12.00, de la Ovidiu, cu Concordia Chiajna, antrenorul Cătălin Anghel se confruntă cu câteva probleme de efectiv. Astfel, Aurelian Chiţu este în continuare indisponibil şi sunt şanse mici de a fi recuperat până la ora meciului. Chiţu se va alătura unei liste de jucători indisponibili care îi mai cuprinde pe Posteucă şi Vlas, ambii nerefăcuţi după accidentări. În schimb, deşi participă la o acţiune a lotului naţional under 19, conducerea Viitorului a primit aprobarea FRF de a-i putea avea la meciul de duminică pe Benzar şi Cârstocea, cei doi urmând să revină imediat după meci la lotul naţional.



12