De câte ori nu am auzit de instituții care derulează fel de fel de proiecte, din orice domeniu de activitate, pe bani europeni? Ne gândim automat că finanțarea din partea UE contribuie la dezvoltare acolo unde statul nu are capacitatea financiară să facă acest lucru, aducând plusvaloare domeniului în care este implementat proiectul. Pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării Științifice (www.edu.ro) a fost publicată o solicitare referitoare la un proiect derulat în 2013 - 2015 de minister - ”Dezvoltarea capacității administrative a MEN prin implementarea managementului strategic și îmbunătățirea leadership-ului instituției”, ID 39174. Proiectul își propune să îmbunătățească eficiența sistemului educațional preuniversitar prin stimularea leadership-ului și a coordonării și colaborării între agențiile subordonate, concomitent cu elaborarea unei structuri noi a MEN care să impună responsabilizarea și să se concentreze mai mult pe funcția strategică. Inițiatorii proiectului spun că implementarea proiectului va determina creșterea calității sistemului de educație și formare profesională românesc prin creșterea capacității de formulare a politicilor educaționale, dar în special prin crearea premiselor de eficientizare a utilizării resurselor umane și financiare. După o astfel de descriere a proiectului, te-ai aștepta ca solicitarea firmei ce implementează proiectul să se refere la modul de organizare a activităților cuprinse în planul de acțiune. Cu toate astea, solicitarea publicată de pagina oficială a ministerului se referă la... pauzele de cafea pe care fiecare dintre cei prinși în proiect le va lua în cadrul serviciilor de formare și organizare de evenimente complete pentru două loturi ale grupului-țintă. Nu o să vă lăsăm în suspans, așa că vă vom spune răspunsul publicat pe site-ul ministerului din partea managerului de proiect. Astfel, fiecare persoană cuprinsă în proiect va avea câte două pauze de cafea pe zi.