Deputatul democrat-liberal Sorin Paveliu l-a acuzat ieri pe ministrul Sănătăţii, liberalul Eugen Nicolăescu, că încearcă să promoveze un proiect legislativ pentru \"a acoperi unele matrapazlîcuri, de a legifera şi albi nişte modalităţi prin care se pot fura bani din domeniul sănătăţii\". În opinia lui, \"propunerea legislativă a lui Nicolăescu demonstrează încă o dată şi fără tăgadă caracterul complet antireformator şi direcţionat împotriva intereselor bolnavilor al celui care conduce Ministerul Sănătăţii şi al Guvernului Tăriceanu, pentru care interesele materiale transcend oricărei bunei-cuviinţe sau interes al pacienţilor\". El a mai afirmat că ministrul Sănătăţii, prin amendamente depuse personal, a încercat să facă unele modificări de esenţă la legea reformei sanitare, \"pentru a permite achitarea unor obligaţii pe care, se pare, şi le-a asumat în timp, obligaţii de natură financiară\". Paveliu a precizat că este vorba depre încercarea de a face unele derogări de la Legea achiziţiilor publice, astfel încît licitaţiile organizate de MS să se desfăşoare după o metodologie elaborată de Nicolăescu, pentru ca ministrul să hotărască, personal, cine să decidă cîştigătorii viitoarelor licitaţii publice. De asemenea, potrivit lui Paveliu, o altă prevedere din proiectul promovat de Nicolăescu ar fi renunţarea la desfiinţarea Casei de sănătate a MAp, SRI şi a Justiţiei: \"Motivul real pentru care Casa de sănătate a MAp a fost scoasă din procesul de desfiinţare este unul de natură materială. (…) Contractul semnat şi parafat este unul atipic – nu are dată de începere şi dată de finalizare, iar în perioada de la semnare, prestatorul a fost schimbat de trei ori, în pofida faptului că nici măcar nu a început\". Printre motivele care l-au determinat să lanseze acest atac la adresa ministrului Sănătăţii, Paveliu a mai enumerat eliminarea oricăror incompatibilităţi pentru managerii de spitale, introducerea responsabilizării asiguraţilor pentru îmbolnăvirile care survin unui refuz de a se prezenta la programul naţional de evaluare a sănătăţii şi adoptarea unui amendament al UDMR, conform căruia personalul medical trebuie să cunoască limba maghiară în judeţele în care există mai mult de 20% cetăţeni de etnie maghiară. Deputaţii au dezbătut ieri, mai bine de două ore, proiectul de lege privind respingerea OUG pentru modificarea şi completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, după care au retrimis proiectul la Comisia pentru sănătate. Motivul invocat de majoritatea celor care au luat cuvîntul a fost că actul normativ trebuie corectat la nivelul unor amendamente controversate.