Pavilionul Expoziţional, luat cu asalt de constănţeni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
“Sărbătoarea Recoltei şi a Vinului Dobrogean”. „Mănâncă româneşte, trăieşte româneşte”

Pavilionul Expoziţional, luat cu asalt de constănţeni

Eveniment 10 Octombrie 2011 / 00:00 1013 accesări

FRUCTELE ŞI LEGUMELE, LA MARE CĂUTARE Deviza lansată de CJC, „mănâncă româneşte, trăieşte româneşte”, pare să fie însuşită de constănţeni, care au luat cu asalt, în weekend, “Sărbătoarea Recoltei şi a Vinului Dobrogean” găzduită de Pavilionul Expoziţional din staţiunea Mamaia. „Trebuie să ne reîntoarcem la ceea ce suntem şi la ceea ce face orice popor sănătos: să consumăm produse autohtone, din recolta noastră, nu a străinilor. Românii trebuie să înţeleagă că produsele din import au E-uri şi sunt nesănătoase, parcă sunt din plastic. 85% din produse, legume şi carne se importă”, a afirmat preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, la deschiderea târgului. Constănţenii au cumpărat, sâmbătă şi duminică, de la târg, produse româneşti: carne, lactate, fructe şi legume. Una dintre cele mai vizitate zone de la târg a fost cea rezervată fructelor şi legumelor, unde gogonelele se vindeau cu 1 - 2 lei/kg, roşiile, cu 1- 2 lei/kg, morcovii - 2 lei/kg, ceapa - 1,5 lei/kg, conopida - 2 lei/kg, gogoşarii - 2 lei/kg, usturoiul - 8 lei/kg, castraveţii 2 - 3 lei/kg, păstârnacul - 3 lei/kg, sfecla - 2 lei/kg, cartofii - 0,70 bani/kg, ţelina - 3 lei/kg, vinetele - 2 lei/kg, ciuşca - 5 lei/kg. La capitolul fructe, merele se vindeau cu preţuri între 2 şi 3 lei /kg, strugurii 3 - 4 lei/kg.

MARAMUREŞENII, ÎN TOP La fel de apreciate au fost şi produsele tradiţionale din zona Maramureş, producătorii din această zonă fiind deja obişnuiţi ai casei, fiind prezenţi la acest târg cu produse din carne de porc şi oaie. Unul dintre cei prezenţi la acest târg este şi Mihai Grigore, care este la cea de-a cincea prezenţă la târgurile organizate de CJC. La standul acestuia, cârnaţii afumaţi de porc şi vită se vindeau cu 30 de lei kilogramul, slănina afumată, cu 20 de lei, pastrama şi jambonul, pieptul de porc, la 30 de lei/kg, zacusca - 10/borcan. Şi cum aceste produse, toate afumate şi extrem de apreciate de constănţeni, nu merg decât „udate” cu un strop de pălincă, maramureşenii şi sibienii vindeau litrul de „băutură cu mărgele” cu 15 de lei. Programul de vizitare a “Sărbătorii Recoltei şi a Vinului Dobrogean” este zilnic, între orele 9.00 şi 20.00. Constănţenii pot ajunge la Pavilionul Expoziţional cu mijloacele de transport în comun 40 şi 102 - RATC, precum şi cu microbuzul 301 - GMS.

STANDURI TELEGRAF ŞI TV NEPTUN Cei peste 250 de producători agricoli prezenţi la “Sărbătoarea Recoltei şi a Vinului Dobrogean” au posibilitatea de a-şi promova produsele şi prin intermediul cotidianului Telegraf şi al TV Neptun, care au deschise două standuri în cadrul Pavilionului Expoziţional. Potrivit agenţilor de publicitate de la cele două standuri, cotidianul Telegraf oferă tuturor producătorilor de la târg o reducere de 50% la toate tipurile de reclamă, în timp ce TV Neptun oferă pachete promoţionale de promovare la preţuri avantajoase, însumând reclame şi prezenţe în cadrul unor emisiuni TV.



12