Campania “Pay it forward!”, ce are ca scop informarea privind Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului - printre care reducerea sărăciei, asigurarea accesului la educaţie şi promovarea egalităţii între sexe - a fost lansată ieri şi va fi viza cinci oraşe mari din România. “Pay it forward!” se va desfăşura, pînă în februarie 2009, în Bucureşti, Iaşi, Constanţa, Timişoara şi Cluj-Napoca. Publicul vizat este cel între 14 şi 35 de ani, în rîndul căruia informaţia va fi răspîndită prin difuzarea de materiale şi publicitate outdoor, concursuri de dezbateri în licee şi în facultăţi, dar şi prin elaborarea de ghiduri informative pentru profesori. Principalele probleme urmărite de această campanie informativă sînt reducerea sărăciei severe, asigurarea accesului la ciclul primar de învăţămînt, promovarea egalităţii între sexe şi afirmarea femeilor, reducerea mortalităţii infantile, îmbunătăţirea sănătăţii materne, combaterea HIV/SIDA şi a tuberculozei, asigurarea durabilităţii mediului şi crearea unui parteneriat global pentru dezvoltare. Iniţiatorii campaniei sunt Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP), Centrul de Asistenţă pentru Organizaţii Nonguvernamentale (CENTRAS) şi Ministerul Afacerilor Externe (MAE), care au ales 10 decembrie ca zi de lansare pentru că miercuri se împlinesc 60 de ani de la adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. Fondurile de care beneficiază campania se ridică la 100.000 de dolari, câte 20.000 de dolari pentru fiecare oraş, la care se adaugă sumele de care dispun organizaţiile nonguvernamentale partenere. La sfîrşitul lunii februarie, MAE şi UNDP vor face un sondaj de opinie, pentru a vedea, statistic, percepţia publică vizavi de această campanie.