PC a pichetat Prefectura

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

PC a pichetat Prefectura

Politică 23 Noiembrie 2007 / 00:00 480 accesări

Conservatorii constănţeni au participat, alături de cei din celelalte judeţe, la acţiunea de pichetare a Prefecturilor în cadrul campaniei: “Stop nedreptăţii din România“. Preşedintele organizaţiei judeţene Constanţa a PC, Gheorghe Martin, a declarat că, în cadrul campaniei electorale desfăşurate de gruparea conservatoare de la om la om, a aflat că cetăţenii se confruntă cu foarte multe probleme. “Noi ştiam acest lucru, dar problemele ridicate de ei au venit ca o confirmare. Spre exemplu, în spitale, oamenii trebuie să vină de acasă cu medicamente, cu materiale sanitare“, a spus Martin. El a adăugat la lista cu probleme lipsurile din agricultură, unde, ca de obicei, banii pentru campaniile agricole ajung cu întîrziere. Martin a mai semnalat că nu există o implicare a autorităţilor în ceea ce priveşte sistemul de irigaţii, iar conform spuselor sale, Dobrogea este una dintre zonele care are foarte mare nevoie de un astfel de sistem. “Viaţa de la ţară este, în momentul de faţă, un coşmar pentru ţărani. Pensiile sînt hilare. Protecţia socială este, de asemenea, lăsată în urmă. Ar trebui să se ţină cont şi de cele trei milioane de oameni pe care i-am alungat să lucreze în străinătate şi care nu mai figurează în România ca şomeri. Noi pe această bază spunem că avem şomeri mai puţini ca în alte state din UE, dar nu ţinem cont şi de cetăţenii plecaţi la muncă în străinătate“, a mai spus Martin. El a adăugat că România trebuie să iasă din acest haos economic, care duce la dezastru. La rîndul său, liderul organizaţiei municipale Constanţa a PC, Emanuela Gavrilă a declarat că PC încearcă să acţioneze în acest fel împotriva lipsurilor cu care se confruntă majoritatea populaţiei din România. “Una din acţiunile pe care le putem face noi este să manifestăm în faţa autorităţilor, să avem propuneri legislative pentru care sperăm că vom avea şi sprijinul colegilor noştri din Parlament. Trebuie să avem venituri mai mari pentru oameni, cel puţin la nivelul de subzistenţă“, a declarat Emanuela Gavrilă. O delegaţie formată din membri PC i-au înaintat prefectului petiţia în care semnalează problemele existente la nivelul judeţului.



12