Secretarul general adjunct al PC, Codrin Ştefănescu, a criticat ieri, într-o conferinţă de presă, situaţia politică actuală. "Criza de la Bucureşti agită apele la Bruxelles. Se pare că i-am virusat pe toţi. Grupul Socialist din PE susţine PSD-ul nostru pentru demiterea premierului. PD-ul încă îl mai susţine pe Traian Băsescu, deşi acesta le-a cerut democraţilor să iasă de la guvernare iar aceştia au refuzat. E greu să renunţi la putere cînd ai mîna băgată în borcanul cu miere pînă dincolo de cot", a spus Ştefănescu. El a menţionat că Băsescu şi Tăriceanu continuă şi adîncesc conflictul în loc să-şi dea demisia sau să facă pace, pentru stabilitatea "atît de necesară". El a comparat disputele politice de la Bucureşti cu un joc de şah în care au fost sacrificaţi pionii, caii, turele, nebunii şi, la final, damele: "Preşedintele Traian Băsescu are două dame: Elena Udrea, dama de pică şi, a doua damă, Theodor Stolojan". Ştefănescu a mai spus că reprezentanţii Grupului de firme Niro au avut, săptămîna trecută, o întîlnire cu preşedintele Băsescu, intermediată de Elena Udrea: “Ne punem întrebarea de ce unele societăţi sînt primite la Palatul Cotroceni şi altele nu şi pe ce criterii?". Conservatorul a mai spus că PC a primit, în ultima vreme, foarte multe "materiale servite" care conţin referiri la trecutul lui Băsescu, ca ministru al Transporturilor sau primar general al capitalei. "Le vom analiza punct cu punct, iar pe cele care le vom considera serioase, le vom face publice", a spus Ştefănescu.