Conservatorii au depus ieri, la Birourile Permanente ale Camerelor Parlamentului, o solicitare pentru convocarea unei sesiuni extraordinare, în care să se dezbată legea privind introducerea votului uninominal. Potrivit unui comunicat al conservatorilor, PC doreşte introducerea votului uninominal, deoarece reprezintă singura metodă prin care se poate reabilita relaţia dintre politicieni şi alegători. Secretarul Camerei, Ioan Munteanu, a declarat însă că solicitarea deputaţilor PC nu se poate realiza, conform Constituţiei şi Regulamentului Camerei. Munteanu a precizat că solicitarea PC a fost discutată în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor şi s-a ajuns la concluzia că deputaţii conservatori au o cerere cu "iz de declaraţie politică". Potrivit lui Munteanu, plenul Camerei se poate convoca în sesiune extraordinară la cererea unei treimi din numărul total al deputaţilor sau la cererea Biroului Permanent al Camerei şi cînd există o ordine de zi stabilită. El a arătat că un astfel de proiect ar trebui mai întîi discutat de Senat şi abia după aceea de Camera Deputaţilor. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a declarat, la rîndul său, că în cazul în care va primi o lege privind votul nominal, atunci va convoca Biroul Permanent.