PC participă la întâlnirea cu Băsescu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Luni

PC participă la întâlnirea cu Băsescu

Politică 10 Martie 2010 / 00:00 388 accesări

La invitaţia preşedintelui României, Traian Băsescu, PC se va prezenta, luni, la Palatul Cotroceni, pentru a discuta modalitatea de implementare a referendumului privind Parlamentul unicameral şi pentru a prezenta priorităţile legislative. Noul preşedinte al PC, Daniel Constantin, a declarat că decizia a fost luată în Biroului Politic al partidului, reunit marţi în prima şedinţă de după Congres. El a mai spus că în această săptămână se va întâlni cu preşedintele PSD, Victor Ponta, şi va aduce la cunoştinţa social-democraţilor mandatul cu care conservatorii se vor prezenta, luni, la Cotroceni. \"La Cotroceni va fi o discuţie cu toate partidele. Noi avem deja o poziţie pe care o vom aduce la cunoştinţa PSD\", a adăugat Constantin.



12