PC şi PSD vor depune o moţiune simplă pe tema Agriculturii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

PC şi PSD vor depune o moţiune simplă pe tema Agriculturii

Politică 21 Aprilie 2010 / 00:00 443 accesări

Preşedintele conservatorilor, Daniel Constantin, a anunţat, ieri, că PC şi PSD vor depune, săptămâna viitoare, la Camera Deputaţilor, o moţiune simplă pe tema Agriculturii, prin care se solicită demisia ministrului Agriculturii, Mihail Dumitru. Constantin a declarat că ideea acestei moţiuni a aparţinut PC, iar liderul PSD Victor Ponta a fost de acord cu demersul. Potrivit liderului PC, iniţiatorii moţiunii doresc să afle strategia Ministerului Agriculturii privind înlocuirea ajutoarelor de stat acordate până în 2010, arătând că, la patru luni de mandat, nu a fost prezentată această strategie, apariţia imediată a hotărârii guvernamentale privind reducerea accizei la motorina folosită în agricultură, deblocarea imediată a tuturor sumelor restante datorate producătorilor agricoli, modificarea Legii nr. 381/2002 privind despăgubirile în caz de calamităţi naturale, dezvoltarea unei strategii realiste şi eficiente pentru întreg sectorul agricol. Liderul PC a spus că se mai solicită şi adoptarea unei formule prin care Ministerul Agriculturii să garanteze băncilor comerciale împrumuturile luate de fermieri, modificarea măsurilor din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) în sensul eliminării discriminărilor, reanalizarea politicilor de subvenţionare prin consultarea asociaţiilor de producători şi a patronatelor din agricultură, implementarea unor măsuri de sprijinire a producătorilor agricoli în vederea valorificării producţiei autohtone de legume şi fructe, reducerea TVA pentru produse agricole la 5%. Daniel Constantin a mai spus că textul moţiunii a fost redactat, până în prezent, în proporţie de 70%.



12