26 Noiembrie 2024, 17:05
Preşedintele PC, Daniel Constantin, a anunţat că formaţiunea sa va constitui grupuri parlamentare proprii în Senat şi Camera Deputaţilor, aşa cum vor face PNL şi PSD. Constantin a spus că PC a obţinut în alegerile parlamentare mandate pentru 13 deputaţi şi 8 senatori, singurul care nu a reuşit să obţină un mandat fiind actualul senator Şerban Rădulescu. În altă ordine de idei, Constantin i-a felicitat pe liderii organizaţiilor judeţene şi pe candidaţi pentru rezultatele obţinute la alegerile parlamentare şi a spus că opt din cei 13 deputaţi nu depăşesc vârsta de 40 de ani, iar, din cei 21 parlamentari ai PC, 14 sunt noi. (T.I.)