PC va vota în favoarea suspendării preşedintelui şi îi dă ultimatum premierului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

PC va vota în favoarea suspendării preşedintelui şi îi dă ultimatum premierului

Politică 07 Februarie 2007 / 00:00 497 accesări

Preşedintele conservatorilor, Dan Voiculescu, a anunţat ieri că PC va vota în favoarea suspendării din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, urmînd să vină cu propriile argumente. El a precizat că acţiunea PSD este binevenită, deoarece urmăreşte acelaşi scop cu PC. Voiculescu a explicat că PSD are deja semnăturile pentru introducerea în Parlament a acţiunii de suspendare a preşedintelui şi nu mai este nevoie şi de semnăturile PC, dar că pentru suspendare este nevoie de voturile parlamentarilor conservatori. PC doreşte să vină în plenul Parlamentului cu propriile argumente şi probe pentru suspendarea preşedintelui Băsescu şi acestea se referă la subminarea economiei naţionale, fals în declaraţii, uz de fals şi trafic de influenţă, a spus Voiculescu. El a adăugat că, din punctul său de vedere, PC nu se va răzgîndi în a vota pentru suspendarea preşedintelui. Mai mult decît atît, după ce Băsescu a declarat, ieri, că va retrimite Parlamentului o lege care acordă anumite scutiri fabricilor autohtone de bere şi care se află în prezent la Cotroceni spre promulgare, precizînd că există oameni politici care nu fac altceva decît "legi pentru infractori", PC consideră că şeful statului a recunoscut cercurile de interese din jurul PD şi faptul că parlamentarii democraţi fac legi pentru “infractori”. PC remarcă faptul că printre iniţiatorii legii acuzate de şeful statului figurează patru deputaţi PD. "Considerăm un început pentru preşedintele Băsescu, dacă recunoşte public faptul că oligarhiile şi împletirea între infractori şi oameni politici se manifestă în ograda PD, formaţiunea sa de suflet. PC aşteaptă mai multe dovezi de sinceritate ale preşedintelui în acest sens", se arată într-un comunicat al partidului. Voiculescu a mai declarat ieri că îi acordă timp premierului Călin Popescu Tăriceanu pînă la 1 martie pentru a forma un Guvern minoritar exclusiv din membri ai PNL, după această dată, primul-ministru nemaiputîndu-se baza pe voturile PC. "Orice altfel de Guvern nu va primi votul PC, iar dacă după 1 martie România nu va avea un guvern minoritar, monocolor liberal, Tăriceanu nu va mai putea conta pe voturile PC", a spus Voiculescu.



12