PCRM contestă în justiţie legalitatea şedinţei în care s-a ales conducerea Parlamentului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

PCRM contestă în justiţie legalitatea şedinţei în care s-a ales conducerea Parlamentului

Externe 02 Septembrie 2009 / 00:00 452 accesări

Formaţiunea politică a comunişitilor moldoveni a depus, marţi, o sesizare la Curtea Constituţională a R.Moldova, prin care solicită analizarea legalităţii deciziei celorlalte patru partide parlamentare de a continua, vinerea trecută, şedinţa Parlamentului, după amînarea acesteia cu o săptămînă. Vladimir Ţurcan, deputat al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM), a declarat, la sediul Curţii Constituţionale, că prin decizia celor patru formaţiuni politice parlamentare, Partidul Liberal, Partidul Liberal-Democrat, Partidul Democrat şi Alianţa Moldova Noastră, de a continua şedinţa în vederea alegerii conducerii Legislativului, au fost încălcate prevederile a 13 articole din Constituţia ţării. Deputatul comunist a precizat că PCRM va solicita Curţii Constituţionale să analizeze această sesizare în regim de urgenţă, pentru ca activitatea Legislativului să poată continua. Cele patru grupuri parlamentare ale partidelor care fac parte din Alianţa pentru Integrare Europeană au ignorat, în şedinţa Parlamentului de vinerea trecută, cererea formulată de comunişti privind amînarea şedinţei la o dată ulterioară, pentru definitivarea procesului de formare a grupului parlamentar al PCRM. Şedinţa a fost oficial amânată de preşedintele acesteia, decanul de vîrstă al Parlamentului, comunistul Ivan Calin. În pofida amînării, cele patru grupuri parlamentare au continuat şedinţa şi au ales, în lipsa grupului parlamentar al comuniştilor, noul preşedinte al Parlamentului moldovean.

Deputatul comunist Vladimir Ţurcan a dezminţit însă informaţiile potrivit cărora partidul său ar pregăti pentru miercuri o acţiune amplă de protest la Chişinău. “Nu ştiu de unde au apărut astfel de informaţii, eu nu ştiu nimic despre nici un fel de acţiuni de protest”, a declarat Vladimir Ţurcan referitor la afirmaţiile analistului politic Petru Bogatu. Acesta a declarat luni, în cadrul emisiunii “În Profunzime”, difuzată pe postul Pro Tv Chişinău, că există semnale din teritoriu că, la 2 septembrie, comuniştii vor organiza la Chişinău, o amplă acţiune de protest. Este cert că deputaţii PCRM nu vor participa, miercuri, la cea de-a doua şedinţă a Legislativului, anunţată de majoritatea parlamentară. Mai mult ca sigur noul Parlament va declara vacant postul de preşedinte al R. Moldova, pentru a da legitimitate competenţelor pe care trebuie să le exercite preşedintele Legislativului pînă la alegerea noului şef al statului, a afirmat vicepreşedintele liberal-democraţilor. Perioada pînă la alegerea preşedintelui ţării poate dura pînă la două luni, a continuat vicepreşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, juristul Alexandru Tănase, în cadrul emisiunii “Istoria în mişcare” a postului de radio Vocea Basarabiei. Deputaţii din majoritatea parlamentară vor solicita un aviz Curţii Constituţionale, potrivit legii, pentru ca aceasta să-şi expună poziţia privind circumstanţele care justifică interimatul. Mandatul lui Vladimir Voronin a expirat la 7 aprilie 2009. Însă în baza articolului 91 din Constituţia moldoveană, acesta a exercitat interimatul funcţiei de şef de stat, deoarece a fost ales preşedinte al Parlamentului, după alegerile din 5 aprilie 2009. Anterior, preşedintele Parlamentului, Mihai Ghimpu, a declarat pentru Europa Liberă că nu există o altă opţiune decît transferul puterii pe cale paşnică.



12