PD demonstrează, încă o dată, că recurge la orice este posibil, nu şi moral, pentru a acapara puterea pe deplin. În goana după imagine şi voturi, democraţii nu ezită să se folosească de propuneri populiste, care să le sucească minţile alegătorilor, însă atunci cînd vine vorba despre bubele din interiorul partidului, liderii PD preferă să le lase să... coacă, decît să le spargă. În loc să ia o decizie fermă cu privire la situaţia celor doi funcţionari publici care au fost ofiţeri de securitate şi care acum se află la conducerea Gărzii de Mediu şi a Oficiului pentru Migraţia Forţei de Muncă, PD a preferat să se dezică şi să nu le recunoască calitatea de membri. În semn de protest, unul dintre ei a demisionat din partid. Mai mult decît atît, PD nu a renunţat la votul unui senator acuzat, chiar de colegi de partid, de faptul că ar dori să folosească instituţiile statului în interes propriu.
Între alegători şi aleşi ar trebui să existe o relaţie de încredere. Aleşii promit ceva, alegătorii aşteaptă îndeplinirea promisiunilor. Chestie de încredere. Dacă democraţii susţin că toţi securiştii vor fi daţi afară din partid, oamenii aşteaptă ca aceştia să "zboare" din formaţiunea politică. Încrederea le este însă înşelată, întrucît democraţii una spun şi alta fac. Într-o emisiune televizată, difuzată săptămîna trecută, Marius Oprea, consilierul pe probleme de securitate al premierului Tăriceanu a susţinut că Guvernul are în componenţă doi foşti ofiţeri de Securitate: Silvian Ionescu - şeful Gărzii de Mediu şi Aurel Teodorescu - directorul Oficiului pentru Migraţia Forţei de Muncă, ambii reprezentanţi ai PD. Mai mult, Oprea declara că funcţionarul guvernamental Aurel Teodorescu nu numai că a fost securist, dar a avut relaţii strînse şi cu Omar Hayssam, de la care ar fi primit cadou un autoturism de teren. Cei doi funcţionari au recunoscut atunci că au fost ofiţeri de securitate, ba mai mult, au afirmat că nu şi-au ascuns trecutul, de care ştia şi conducerea PD. Tot atunci, liderul PD, Emil Boc, a cerut public CNSAS verificarea dosarelor celor doi. Ieri însă, Boc a întors-o ca la Ploieşti, susţinînd că cei doi foşti ofiţeri de securitate Silvian Ionescu şi Aurel Teodorescu nu sînt membri PD, însă sînt susţinuţi de partid pentru că sînt buni profesionişti care nu au creat mari probleme. Ca urmare a afirmaţiilor lui Boc, Teodorescu a demisionat ieri din PD, partid al cărui membru susţine că este din 5 aprilie 2004. În cazul lui Silvian Ionescu, democraţii au mers pe principiul "greşeala recunoscută este pe jumătate iertată". Silvian Ionescu a recunoscut că a făcut "spionaj economic" în favoarea României şi nu poliţie politică, fapt cunoscut încă din zilele Revoluţiei din Decembrie 1989 şi certificat de CNSAS şi ORNISS în 2005. Mai este cazul să revenim la PD, care promitea excluderea din partid a foştilor securişti? Dacă toţi colaboratorii poliţiei politice sînt vinovaţi, atunci cei care au fost ofiţeri de Securitate sînt cel puţin la fel de vinovaţi, însă nu pentru PD!
Premierul Tăriceanu îi somează pe democraţi să renunţe la securişti
Premierul Călin Popescu Tăriceanu le-a cerut, ieri, democraţilor, să retragă sprijinul politic pentru cei doi ofiţeri de securitate care fac parte din structurile Guvernului. În şedinţa Consiliului Naţional de Conducere al Alianţei, liberalii şi democraţii s-au contrat, premierul somîndu-i pe democraţi să renunţe la cei doi, în caz contrar recurgînd la demiterea lor fără acordul PD. În replică, Emil Boc a pretextat că nu poate retrage sprijinul pentru şeful Gărzii de Mediu şi pentru directorul Oficiului de Migraţie a Forţei de Muncă din moment ce Biroul Permanent Naţional al partidului a decis să îi susţină în continuare. Discuţiile au avut loc în baza raportului înaintat premierului de către consilierul său pe probleme de securitate, Marius Oprea, raport referitor la activitatea celor doi ca ofiţeri de securitate. Conflictul dintre Tăriceanu şi Boc s-a soldat însă cu refuzul categoric al democraţilor, preşedintele executiv al PD, Adriean Videanu, atrăgîndu-i atenţia şefului Executivului că nu îi poate demite pe cei doi de capul său, pentru simplul motiv că ei nu sînt numiţi prin ordin al premierului, ci prin ordin al miniştrilor democraţi ai Mediului şi Muncii, singurii care pot dispune destituirea lui Silvian Ionescu şi a lui Aurel Teodorescu.
Marinescu, păstrat în PD pentru votul său din Senat?!
La bilanţul de ieri, democraţii au analizat, în Biroul Permanent, şi prestaţia celor democrate de la ARIS, Ana Maria Cristina şi Gabriela Vasile, şi au decis ca ele să fie sacrificate pentru comportament neadecvat funcţiei de demnitate publică şi pentru a demonstra că se doreşte să se stîrpească corupţia din sînul partidului (?!). Doar de ochii lumii, întrucît PD nu a luat nici acum, după patru luni, vreo decizie în privinţa deputatului de Constanţa, Stelian Duţu, cercetat într-un dosar de corupţie, deşi Boc afirma, cu convingere, că se va analiza imediat situaţia sa. Preşedintele şi vice-preşedintele ARIS l-au arătat cu degetul şi pe senatorul PD Marius Marinescu, suspectat de şeful ARIS că, prin acest scandal, ar dori să preia controlul asupra agenţiei, în vederea utilizării instituţiei în folos propriu. Democraţii Liviu Negoiţă, Anca Boagiu şi Maria Petre au cerut excluderea din partid a lui Marius Marinescu, dar Emil Boc le-a refuzat solicitarea, explicînd că, printr-o asemenea măsură, coaliţia ar pierde voturi în Senat, ceea ce ar afecta un echilibru politic oricum fragil!?! Surse din PD au susţinut că democraţii au aflat că Marinescu ar fi avut deja o ofertă de înscriere într-un partid de opoziţie şi au făcut socoteala că diferenţa actuală dintre coaliţie şi opoziţie în Senat, care oricum este infimă, ar putea fi pusă în pericol. "Diferenţa putere-opoziţie ar fi scăzut cu două voturi, unul fiind prin pierderea lui Marinescu, celălalt prin înscrierea sa în opoziţie. Senatorul a fost păstrat în partid, deocamdată, pentru a nu se afecta echilibrul politic fragil dintre coaliţie şi opoziţie, care acum se bazează pe trei voturi în Senat", au spus sursele democrate.