Liderii PD şi PLD s-au reunit, ieri dimineaţă, la sediul central al democraţilor, unde au analizat modalităţile de colaborare parlamentară şi politică între cele două formaţiuni. Preşedintele Consiliului Reprezentanţilor Naţionali al PLD, Valeriu Stoica, a declarat că cel mai important punct al acestei viitoare colaborări îl reprezintă demersul juridic de încetare a Alianţei DA, la tribunal, urmînd ca, după încheierea acestei etape, să se negocieze un proiect de colaborare politică şi parlamentară. Stoica a ţinut să precizeze că, în acest moment, PLD nu îşi permite să discute mai mult, „pentru că orice formulă de unificare a forţelor de centru-dreapta trebuie să rezulte din discuţiile dintre cele două partide” şi a adăugat că „ambele partide vor analiza, împreună cu specialiştii lor, şi pe baza unor sondaje de opinie sau focus grupuri, ce formulă de unificare este cea mai potrivită în viitor, pentru a crea o puternică formaţiune de centru dreapta”. Liderul PD, Emil Boc, a anunţat deja că PD va începe procedurile judiciare de desfiinţare pe cale juridică a Alianţei DA, “după ce PNL a distrus-o din punct de vedere politic”. În altă ordine de idei, Emil Boc şi Theodor Stolojan au anunţat că PD şi PLD depun două moţiuni simple la Camera Deputaţilor, pe Sănătate şi Agricultură. Liderul PD a arătat că liderii grupurilor parlamentare ale celor două partide din Senat şi Camera Deputaţilor se vor întîlni, în fiecare luni, pentru a-şi coordona punctele de vedere asupra proiectelor de lege aflate în dezbaterea Parlamentului. Boc a anunţat că moţiunea pe domeniul Sănătăţii a fost depusă ieri, iar moţiunea pe Agricultură, astăzi. Democraţii îi cer premierului, în textul moţiunii simple "Astăzi, criza în sănătate are un nume propriu: Eugen Nicolăescu", să îl revoce pe ministrul Sănătăţii ca urmare a mangementului său "dezastruos" şi a încălcării repetate a legii, iar în textul moţiunii simple "Decebal Traian Remeş, groparul agriculturii", revocarea ministrului liberal, pe care îl acuză de "incapacitate şi ignoranţă", criticînd faptul că ministerul nu a depus încă la Comisia Europeană Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.