Partidul Democrat-Liberal a cheltuit cel mai mult în campania electorală pentru alegerile locale, fiind urmat de Partidul Social Democrat şi de Partidul Naţional Liberal, reiese dintr-un studiu efectuat de Asociaţia Pro Democraţia în şapte oraşe: Bucureşti, Constanţa, Cluj-Napoca, Braşov, Iaşi, Craiova şi Focşani. Potrivit raportului, în aceste localităţi, PD-L a cheltuit peste 7,8 milioane de lei (în total), PSD - peste 3,3 milioane de lei, iar PNL - peste 2,1 milioane de lei, în ce priveşte publicitatea în presa scrisă şi outdoor. Realizînd o comparaţie cu anul 2004, cînd APD a monitorizat oraşele Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj, Constanţa, Rîmnicu-Vîlcea şi Timişoara, studiul relevă că PD-L ia locul PSD. Astfel, în 2004, social-democraţii au cheltuit mai mult decît toate celelalte partide la un loc, detaşîndu-se cu suma de aproximativ opt milioane de lei. În ce priveşte situaţia din 2008, democrat-liberalii au fost urmaţi de liberali la capitolul cheltuieli în Bucureşti şi Cluj. PD-L a cheltuit în Capitală, în cele două tururi ale alegerilor, 4 milioane de lei, fiind urmat de PNL (1,2 milioane lei), PSD (1,1 milioane lei), PC (563.000 de lei), PNG-CD (peste 106.000 lei), PNŢCD (peste 73.000 de lei) şi PRM (peste 20.000 de lei). Dintre localităţile monitorizate, PSD a condus în topul cheltuielilor în Iaşi (932.000 de lei) şi în Focşani (325.000 de lei). Sumele destinate campaniei în Iaşi au mai fost: PD-L (247.000 de lei) şi PNL (174.00 de lei), iar în Focşani: PD-L (135.000 de lei) şi PNL (149.00 de lei). Pe de altă parte, dintre toate oraşele de provincie analizate, democrat-liberalii au cheltuit cel mai mult în Braşov (1,1 milioane de lei), fiind urmaţi de PSD (373.000 de lei) şi PNL (235.000 de lei). Situaţia cheltuielilor de campanie la Constanţa a fost: PSD (180.000 de lei), PD-L (125.000 de lei) şi PNL (48.00 de lei), iar la Craiova: PD-L (377.000 de lei), PSD (363.000 de lei) şi PNL (68.00 de lei). Cea mai flagrantă diferenţă a modului în care democrat-liberalii au “aruncat’ cu banii s-a înregistrat în capitală, unde candidatul PD-L Vasile Blaga a cheltuit de opt ori mai mult faţă de candidatul independent Sorin Oprescu şi a pierdut cu brio fotoliul de primar general al Bucureştiului.