Oameni în carne şi oase, pensionari, care leşină sau chiar mor în aceste zile prin sălile tribunalelor ori ale caselor de pensii, sunt ignoraţi de regimul cotrocenist. Liberalul Horea Uioreanu a rămas stupefiat după ce a văzut că “pentru administraţiile PDL se găsesc milioane de euro în prag de alegeri, în timp ce pensionarilor li se refuză un drept material şi o compensare morală, reprezintă culmea cinismului şi dispreţului acestei Puteri”. În schimb, liderul PSD Victor Ponta îi dă o lecţie simplă de economie premierului şi îl trimite la şcoală că vadă cât pierde statul neplătind drepturile pensionarilor.
INDIFERENŢA JIGNEŞTE Deşi nu este de mult timp în funcţia de premier, Mihai-Răzvan Ungureanu s-a adaptat repede la practicile cotroceniste ale Guvernului actual. Liberalul Horea Uioreanu îl trage însă de mânecă pe premier şi îi aminteşte că pensionarii au îndurat măsurile devastatoare de austeritate ale Guvernului, precum şi cea mai recentă decizie a Curţii Constituţionale (CC) şi îi solicită lui Ungureanu “să înceteze politica de umilire şi să restituie pensionarilor banii reţinuţi în mod abuziv şi neconstituţional”. Uioreanu este indignat că, alături de pensionari, “indiferenţa guvernanţilor jigneşte instanţele, care sunt sufocate de avalanşa dosarelor. Jigneşte Jandarmeria, care trebuie să dea piept cu nişte oameni amărâţi, ce nu au nicio vină pentru situaţia în care au ajuns. Jigneşte bunul simţ al întregii opinii publice”. Mai mult, liberalul spune că este uimit că \"pentru administraţiile PDL se găsesc milioane de euro în prag de alegeri, în schimb pensionarilor li se refuză un drept material şi o compensare morală, reprezintă culmea cinismului şi dispreţului acestei puteri. Din păcate pentru o societate civilizată şi un stat democratic, PDL a depăşit orice limite, nu numai legale, ci şi umane, în comportamentul şi acţiunile faţă de cele mai vulnerabile categorii sociale”. Uioreanu este de părere că “după o viaţă de muncă, pensionarii au dreptul nu doar la un venit decent, ci în primul rând la respect, demnitate şi la un tratament echitabil. Statul trebuie să-şi achite corect obligaţiile faţă de cetăţenii săi, care au plătit taxe şi impozite, nu să-i trimită să-şi ceară drepturile în instanţe\".
LECŢIE Nici liderul PSD Victor Ponta nu a rămas insensibil la situaţia pensionarilor. El a declarat, ieri, că îl va trimite pe premierul Ungureanu la şcoala de Drept, apreciind că acesta are nevoie de asta pentru a înţelege că, dacă îi trimite pe pensionari în instanţă, statul va trebui să plătească şi cheltuielile de judecată, şi rata inflaţiei, “deci pierdem mult mai mulţi bani decât dacă-i dăm acum\". El a opinat că, dacă premierul va merge la Drept şi va înţelege acest lucru, le va da banii imediat pensionarilor şi a arătat că, după decizia CC, Boc şi Ungureanu trebuie să plătească din propriul buzunar orice ban pierdut de stat: \"Să plătească din buzunarul lor, sau, mă rog, de la OMV, de unde au\". Cine are urechi să audă, cine nu... să aştepte alegerile!