PDL ar putea fi mai vinovat decât Boc

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Sebastian Lăzăroiu:

PDL ar putea fi mai vinovat decât Boc

Politică 19 Mai 2010 / 00:00 407 accesări

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu consideră că PDL, dacă s-ar desolidariza de actualul Guvern şi de măsurile anunţate de acesta, ar putea să aibă o vină mai importantă decât premierul în cazul în care programul anticriză eşuează. „Nu cred că un om raţional îşi imaginează că programul eşuează şi toată lumea e nevinovată. Va trebui ca cineva să-şi asume responsabilitatea. Ce se va întâmpla în partid e foarte greu de spus. Mi-e teamă ca partidul să nu fie cumva vinovat pentru eşecul programului, de pildă prin această desolidarizare de actualul Guvern şi programul de măsuri. S-ar putea ca partidul să aibă o vină mai importantă decât premierul şi şeful de partid”, a declarat consilierul. Lăzăroiu a spus că deşi este bine că există diversitate de opinii în PDL, programul Guvernului este dificil şi are nevoie de solidaritate politică maximă. (T.I.)

Taguri articol


12