Organizaţia judeţeană PDL Constanţa continuă să plutească în derivă în apele murdare ale politicii mioritice. Cu o conducere interimară, numită de reprezentanţii conducerii centrale a partidului, PDL Constanţa nu reuşeşte să îşi pună în ordine activitatea internă. Cele două tabere continuă războiul pentru supremaţie în partid, fiecare dintre reprezentanţii celor două găşti mergând cu jalba’n proţap la Biroul Permanent Naţional (BPN). Din nefericire pentru cele două tabere, BPN s-a declarat neutru în acest război, recomandând tranşarea problemei la nivel local. Aici, pe meleaguri dobrogene, conflictul dintre cele două fracţiuni portocalii este departe de a se rezolva. Ultimele două şedinţe ale Biroului Permanent Judeţean (BPJ) s-au transformat în întâlniri sterile, pentru că nu au întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi statutare. Majoritari în BPJ, membrii grupării Stavrositu nu s-au deranjat să participe la cele două întâlniri, reprezentarea lor rezumându-se la deputatul Maria Stavrositu şi consilierul judeţean Adrian Gheorghiţă. Şedinţa de ieri a BPJ ar fi trebuit să stabilească o primă soluţie în tranşarea conflictului. Nu a fost aşa, pentru că cei nouă membri ai BPJ prezenţi la sediul partidului nu au întrunit cvorumul pentru a lua o decizie. Discuţiile s-au axat pe stabilirea unei date privind organizarea Consiliului de Coordonare Judeţean, dată ce va fi luată în discuţie, cel mai probabil, săptămâna viitoare, după ce membrii celor două grupări se vor adresa din nou conducerii centrale a partidului. Membrii din PDL Constanţa nu sunt de acord cu această atitudine sfidătoare a celor două tabere, considerând că, în acest mod, PDL va eşua din nou lamentabil pe scena politică locală.