Constat că, la Constanţa, PDL se confruntă cu o veritabilă inflaţie de aşa zişi lideri. Sunt tot mai mulţi cei care, descoperindu-şi subit vocaţia de şefi, ridică tonul unii la alţii. Pe acest fundal zgomotos s-au înmulţit disputele verbale şi contrazicerile pe diverse teme, ceea ce ilustrează starea de nervozitate care a pus stăpânire pe partid. La prima vedere, dacă luăm în calcul agitaţia verbală a combatanţilor, suntem tentaţi să credem că monologul unicului conducător a fost eliminat definitiv din practica PDL, unde, chipurile, acum, se exersează dialogul pe scară largă. Cu siguranţă, dacă aprofundăm acest subiect, se vor găsi destui chibiţi dornici să ne facă demonstraţii pe tema cultivării democraţiei în partid. Dacă luăm în calcul maniera în care funcţionează PDL la nivel central, unde nimeni nu suflă în front, mai ales când simt în ceafă respiraţia şefului suprem de la Cotroceni, concluzia este clară. Aşchia nu sare departe de trunchi. Ceea ce se întâmplă în PDL Constanţa reprezintă un simplu derapaj de la regula generală. Situaţia de fapt a rezultat din efectele colaterale declanşate de existenţa unui prelungit vid de putere în organizaţia judeţeană. Adâncirea crizei interne a împărţit partidul în cel puţin două mari nuclee influente, ceea ce ar putea afecta, într-un final sângeros, evident, cu ghilimelele de rigoare, unitatea acestei formaţiuni politice. Din acest punct de vedere, PDL Constanţa a luat-o rău de tot la vale în perioada premergătoare alegerilor interne. Într-un moment de luciditate, chiar combatanţii implicaţi în această poveste au realizat că se bat pentru o corabie care riscă să fie înghiţită de apele tulburi ale unui scandal fără sfârşit. Chiar dacă a intervenit abia în ceasul al 12-lea, Elena Udrea a dat tonul la moderaţie, calm şi luciditate, ceea ce, în PDL Constanţa, este foarte greu de realizat. Iniţial, domnia sa a vrut să reediteze “măcelul excluderilor” din partid de acum doi ani, dar, în cele din urmă, a realizat că s-ar putea să rămână singură la bord. Trebuie să remarc că Elena Udrea a dat dovadă de luciditate şi de o oarecare maturitate politică, renunţând la ideea tentantă, ce-i drept, de a face o nouă demonstraţie de forţă. Cu toate acestea, apele nu s-au limpezit pe deplin. În schimb, a fost pusă pe tapet tema clasică a unităţii de monolit, subiect care a stârnit zâmbete spre hohote de râs. Reproduc declaraţia unui proaspăt militant al PDL cu buline PSD: “Vreau să cred că în PDL Constanţa nu sunt două echipe, ci o singură mare echipă care are mai multe variante, mai multe propuneri de candidaturi”. În contextul politic actual din teritoriu, astfel de declaraţii ne fac viaţa mai hazlie, chiar dacă guvernanţii pun la cale noi taxe şi biruri pentru cetăţeni. Ca şi cum abia ar fi fost teleportat din PSD, domnul în cauză, un cunoscut deputat, afişează, atunci când spune “Vreau să cred…”, o naivitate dezarmantă. Doar Scufiţa Roşie a mai fost capabilă de o asemenea performanţă. Până şi cei mai puţin iniţiaţi în politică ştiu cine sunt domnii care îşi trag reciproc clopotele! Până acum, nu am remarcat existenţa unei relaţii armonioase între echipa lui Mircea Banias şi cea a Mariei Stavrositu, ca să dau un singur exemplu. Nu-mi amintesc ca Zevri Senol să-l fi alintat pe Adrian Manole, chiar dacă i-a luat locul la APM. Nu am asistat nici măcar la o horă formală gen “pupat piaţa independenţei”. Dimpotrivă, a fost evident tot timpul faptul că în partid există două mari echipe şi foarte mulţi iepuraşi, care încearcă să-i imite pe aşa zişii independenţi din Parlamentul României. Deunăzi, pe aceeaşi temă, Dorel Onaca a ţinut să tempereze zelul clevetitorilor din PDL Constanţa: ”Să nu gândească cineva de la Constanţa că partidul s-a împărţit în două”(!!) Mai este oare cazul să spunem că avertismentul vine direct din poala Elenei Udrea?