22 Noiembrie 2024, 20:20
PDL solicită în regim de urgenţă demisia lui Varujan Vosganian din Senat, considerând că acesta trebuie să se pună la dispoziţia organelor de anchetă. Vicepreşedintele PDL Alin Tişe a spus, ieri, că prin votul din Senat al majorităţii USL, care a respins ridicarea imunităţii lui Varujan Vosganian, s-a făcut mult rău României, s-a încălcat statul de drept şi s-a încercat protejarea unui membru al USL. „Având în vedere că USL a refuzat să ridice imunitatea senatorului Varujan Vosganian, PDL solicită în regim de urgenţă demisia acestuia din Senat. Considerăm că, prin atitudinea avută în Senat, USL a afectat democraţia, statul de drept, viitorul Raport MCV şi aderarea României la Schengen“, a afirmat Tişe.