PD-L, la un pas de-a face… poc!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

PD-L, la un pas de-a face… poc!

Politică 05 August 2008 / 00:00 1665 accesări

Preşedintele PD-L, Emil Boc, va propune, lunea viitoare, Biroului Permanent Naţional (BPN) excluderea din partid a lui Stelian Duţu, pe care îl consideră principalul vinovat de tensiunile din filiala Constanţa. Boc declarase, duminică seară, că Duţu este, în opinia sa, „artizanul tensiunilor din PD-L Constanţa şi al legăturilor cu PSD şi Radu Mazăre“. „Stelian Duţu trebuie să plece din partid. Sînt jocuri pesedisto-măzăriste coordonate de Duţu şi voi propune în BPN excluderea sa din PD-L“, a afirmat Boc. Declaraţia lui Boc nu face decît să confirme faptul că preşedintele PD-L pune botul la intoxicările venite din teritoriu, mai exact de la acoliţii lui Ion Popescu. Este de notorietate scandalul dintre Stelian Duţu şi PSD Constanţa, mai exact cu primarul Radu Mazăre şi preşedintele CJC Nicuşor Constantinescu. Ceea ce „stropitorile“ din gaşca lui Popescu nu ştiu (şi nici nu au cum să ştie atît timp cît au venit în PD-L de cîteva luni) este faptul că Duţu, Mazăre şi Constantinescu se întîlnesc numai prin tribunale în numeroasele procese pe care le au. Dar ce să ştie un Constantin Florian sau un Cristian Tănase, care fac politică pe la colţul blocului? În ceea ce priveşte întrunirea de sîmbătă, unde peste 500 de membri PD-L s-au întrunit în cadrul Consiliului Judeţean de Coordonare (CCJ), liderul pedeliştilor a susţinut că noua structură de conducere a filialei PD-L Constanţa, aleasă sîmbătă, nu este statutară: „Noua structură aleasă nu este statutară, iar singura conducere politică este cea recunoscută de BPN, în care Ion Popescu este preşedintele filialei“. Ceva mai moderat în declaraţii a fost prim-vicepreşedintele PD-L, Theodor Stolojan, care a afirmat: „Am luat act de decizia publică a domnului deputat Stelian Duţu de a candida independent, decizie care îl pune în afara partidului. Procedurile statutare sînt clare: decizia de excludere a dînsului din PD-L poate fi luată de Consiliul Naţional de Coordonare. Avem hotărîrea Biroului Judeţean Constanţa prin care s-a propus BPN propunerea de excludere a domnului Stelian Duţu, propunere pe care o vom analiza şi o vom supune deciziei CNC, singurul organ care, potrivit Statutului, poate lua o asemenea hotărîre“. Am încercat să aflăm un punct de vedere în legătură cu această situaţie şi de la Stelian Duţu, însă nu am reuşit să-l contactăm.

Coordonarea făcută de Udrea, sub aşteptări

Stolojan a mai spus că în judeţul Constanţa există o singură conducere a filialei, deoarece, conform protocolului de fuziune dintre PD şi PLD, nu pot fi organizate alegeri interne pînă în 2010. „Ceea ce dînşii au făcut acolo a constituit un consiliu aparent reglementar, avînd o treime din semnături, dar nu aveau dreptul să facă alegeri potrivit protocolului de fuziune, care este parte integrantă din Statut. Cei care au convocat acel consiliu de sîmbătă ne-au trimis documentele şi vor primi răspunsul de invalidare de la Comisia naţională de etică“, a precizat prim-vicepreşedintele PD-L Theodor Stolojan. În opinia acestuia, situaţia din organizaţia constănţeană se poate reglementa cu calm şi cu grijă. Stolojan a admis însă că activitatea din filiala coordonată de Valeriu Stoica şi Elena Udrea, din partea conducerii centrale, „nu se desfăşoară conform aşteptărilor“, dar că va fi analizată situaţia de la Constanţa şi vor fi luate măsuri în acest sens. Cei care au organizat sîmbătă CCJ-ul sînt de părere că BPN nu trebuie să se grăbească în luarea unei decizii. „Eu cred că este nevoie de o soluţie raţională. Cred că atît Emil Boc cît şi ceilalţi mebri ai BPN nu au fost bine informaţi. Conducerea numită de BPN nu a făcut nimic constructiv pînă acum. Care a fost construcţia? Excluderile pe bandă rulantă dinctate de Ion Popescu? Ceea ce conducerea centrală trebuie să înţeleagă este faptul că aici nu este vorba de persoane, ci de o echipă care trebuie susţinută de membri de partid, care să se ocupe de problemele reale ale PD-L, nu de liste şi excluderi“, a declarat Constantin Chirilă, preşedintele numit de CCJ. Primarul oraşului Ovidiu, Dumitru Bocai, ales prim-vicepreşedinte în BPJ-ul numit de CCJ-ul de sîmbătă, crede că a venit timpul ca partidul să îşi îndrepte atenţia şi către el. „Nu pot să critic deciziile luate de forul central al partidului. Dacă aşa au considerat că trebuie să facă, asta vor face. Eu îmi voi vedea în continuare de mandatul meu de primar, pentru că asta am fost ales. Ceea ce membrii conducerii centrale nu trebuie însă să uite este faptul că nu există apogeu continuu“, a declarat Dumitru Bocai.



12