PDL le cere parlamentarilor USL să iniţieze moţiune de cenzură împotriva lui Ponta

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Culmea tupeului

PDL le cere parlamentarilor USL să iniţieze moţiune de cenzură împotriva lui Ponta

Politică 21 Iulie 2012 / 00:00 309 accesări

Vicepreşedintele PDL Radu F Alexandru le-a cerut vineri parlamentarilor USL care şi-au dobândit titlurile academice prin muncă cinstită să declanşeze de urgenţă procedurile pentru convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare în care aceştia să iniţieze o moţiune de cenzură împotriva lui Ponta. Radu F. Alexandru a precizat că PDL îi cere în „mod imperios” lui Victor Ponta să-şi dea demisia din funcţia de prim-ministru după ce Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti a decis în unanimitate că Ponta a plagiat în teza de doctorat. Radu F. Alexandru a spus că Victor Ponta „îşi înscrie cu litere negre în istoria ţării calitatea de prim-ministru dovedit ca hoţ”. Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti a stabilit că Victor Ponta a plagiat masiv şi intenţionat în teza de doctorat, precizând că au fost preluate „copy paste” blocuri de texte, bunele practici privind citarea corectă fiind cunoscute autorului lucrării. (R.N.)

Taguri articol


12