Faptul că PDL mimează opoziţia de când a fost tras pe dreapta din linia guvernării a devenit un subiect atât de actual încât atât liderul actual al partidului, Vasile Blaga, cât şi cea mai de vază susţinătoare a lui Traian Băsescu, Elena Udrea, consideră că este nevoie de o dezbatere publică pe această temă. Pe de-o parte, preşedintele PDL, Vasile Blaga, declară, referitor la Cristian Preda, care critica partidul, că \"cine spune că PDL nu face opoziţie este ipocrit\". Blaga nu a pronunţat numele lui Preda, dar a vorbit despre acţiunile PDL aflat în opoziţie, menţionând cele patru moţiuni simple depuse de democrat-liberali în Parlament şi lansarea, miercuri, a \"Cărţii negre a guvernării USL\". Europarlamentarul Cristian Preda a declarat, marţi, la RFI că ia în considerare autosuspendarea din PDL, el spunând că este \"stupefiat\" şi \"foarte nemulţumit\" de situaţia din partid. Preda a criticat între altele faptul că formaţiunea nu are încă un Guvern din umbră. De cealaltă parte, deputatul PDL Elena Udrea nu este foarte sigură în ce ape se scaldă PDL. \"Colegii mei şi cu toţii încercăm să facem opoziţie, însă, din păcate, nu este prea vizibilă opoziţia pe care PDL o face. Văd că sunt colegi foarte determinaţi să se poziţioneze critic la adresa USL, se străduiesc, avem moţiunile simple, o încercare de moţiune de cenzură, apariţii la televizor, dar, din păcate, nu este suficient de mult probabil pentru presă, pentru că nu prea suntem preluaţi\", a susţinut Udrea. Deputatul PDL consideră de asemenea că îndepărtarea partidului de preşedintele Traian Băsescu a fost o greşeală.