Dosarul în care Monica Iacob Ridzi este acuzată de abuz în serviciu contra intereselor publice a ajuns marţi seară pe masa deputaţilor, după ce procurorul general a solicitat extinderea urmăririi penale, iar DNA a cerut o percheziţie informatică. Prezentă la dezbatere, fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, le-a cerut deputaţilor să ţină cont de votul Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, care a respins cererile DNA, motivând că procurorii anticorupţie încearcă să forţeze Parlamentul ca, printr-un vot public, să acopere absenţa unor elemente de oportunitate şi temeinicie în ceea ce priveşte solicitările lor. Mai mult, procurorii ar fi prezentat Parlamentului situaţii \"profund nereale\", susţinând că ea ar fi încălcat OUG ce nu intrase în vigoare la momentul procedurii de achiziţie, ei neluând în seamă declaraţiile unor martori de bună-credinţă şi intepretând întrun mod \"inacceptabil\" noţiunile de \"adaos comercial\" sau \"angajament bugetar\". Norocul fostului ministru a fost că, aşa cum se întâmplă de obicei, colegii PDL o susţin întotdeauna, iar un alt aspect este că în plenul Camerei erau prezenţi prea puţini parlamentari pentru ca cele două solicitări, extinderea urmăririi penale şi percheziţia informatică, să fie adoptate. Însă şi aşa, ea nu a scăpat de criticile colegilor de la alte formaţiuni politice şi nici chiar din partea unora dintre colegii săi, creând tensiuni în PDL. \"Este un vot care nu surprinde pe nimeni, un vot prin care actuala majoritate a dovedit, din nou, că lupta împotriva corupţiei se poartă doar la nivel declarativ\", a declarat deputatul PNL Alina Gorghiu, referindu-se la grupul PDL din Cameră. Parlamentarul a adăugat că nu Consiliul Suprem al Magistraturii este vinovat pentru raportul de ţară din februarie, \"ce va fi dezasruos, aşa cum spune preşedintele Băsescu, ci PDL, care a ţinut acest subiect (n.r. - dosarul Ridzi) în atenţia CE preţ de un an jumătate şi a făcut zid în jurul fostului ministru al Tineretului\". Nici preşedintele PSD, Victor Ponta, nu vede cu ochi buni votul din Parlament în cazul Ridzi. \"Este condamnabil noul număr de teatru jucat de Traian Băsescu. Evident, a ieşit şi le-a spus pe sub masă „votaţi să o salvaţi pe Ridzi, ca nu cumva să spună pentru cine a furat acei bani” şi apoi a ieşit la televizor să se prefacă foarte interesat de ce se întâmplă şi să spună cum trebuie votat\", a susţinut Ponta.