ÎNVINUIRI După guvernare dezastruoasă, în care cuvântul austeritate a fost valabil doar pentru românii de rând, democrat liberalii lui Traian Băsescu şi Vasile Blaga vin, acum, cu jalba-n proţap, cerându-le votul pentru a putea conduce din nou ţara. Culmea este că cei de la PDL le promit românilor lucruri pe care, nu numai că nu le vor realiza, ci proiecte la care s-au opus constant de-a lungul timpului. De acest lucru sunt convinşi liberalii constănţeni, care, prin preşedintele organizaţiei judeţene Constanţa a PNL, deputatul Gheorghe Dragomir, spun că ARD (PDL, PNŢCD, FC) încearcă să îi păcălească din nou pe români cu minciuni precum impunerea unei cote unice de 12%, un salariu minim de 850 de lei în 2013 şi de 1.000 de lei în 2015, reducerea CAS cu 5%. „Propunerea PDL de reducere a cotei unice la 12% face parte din categoria promisiunii de majorare a salariilor profesorilor. Ne amintim cu toţii cum PDL a fost cel care a garantat creşterea salariilor profesorilor cu 50% la alegerile parlamentare trecute, pentru ca, ulterior, salariile să fie, de fapt, micşorate cu 25%. De aceea, nu este exclus ca în viziunea PDL cota unică să se reducă la fel cum au crescut salariile profesorilor în 2009”, a spus Dragomir.
DEMAGOGIE Preşedintele PNL a adăugat, de asemenea, că reducerea cotei unice şi majorarea salariului minim sunt măsuri nerealiste, populiste şi demagogice, tipice pentru campania electorală. Mai mult, propunerile ARD presupun, în opinia liberalilor, o gaură la buget de 11 miliarde de lei, deci o creştere a deficitului cu circa 1% din PIB. „Dar cum PDL este disperat să revină la guvernare în orice condiţii, nu ne-am mira ca la aceste propuneri să se adauge şi promisiunile exotice ale lui Dan Diaconescu. Dacă PDL va reajunge la guvernare, sub umbrela ARD, este mult mai probabil să mărească impozitele pentru a aduna fonduri destinate clientelei politice”, a afirmat Dragomir, care a mai adăugat că guvernele PDL de până acum au avut numeroase ocazii de a-şi promova idei în tonul platformei electorale actuale, dar nu au făcut-o.