Sulfina Barbu şi Anca Boagiu pot ocupa şi astăzi funcţia de premier, a declarat, joi seară, preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea. Întrebată dacă ar accepta să ocupe la un moment dat funcţia de prim-ministru, indiferent de preşedintele care i-ar propune acest lucru, ea a spus că „depinde de contextul politic”. „Acum, după experienţa din ultimii ani, ceea ce pare a fi pe dinafară frumos nu este până la capăt frumos. De multe ori, în spatele lucrurilor care par frumoase, există o mulţime de probleme cu care nu vrei să te confrunţi, de aceea oferta de premier a fost refuzată de foarte mulţi”, a mai spus Elena Udrea. Potrivit acesteia, una dintre problemele societăţii româneşti este lipsa de asumarea răspunderii, fapt care s-a tradus, printre altele, şi „în refuzul unora de a prelua conducerea Guvernului într-o perioadă dificilă”.