PD-L vrea să aibă premierul şi aşteaptă invitaţia preşedintelui la consultări

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

PD-L vrea să aibă premierul şi aşteaptă invitaţia preşedintelui la consultări

Politică 04 Decembrie 2008 / 00:00 559 accesări

Liderul PD-L, Emil Boc, a anunţat că membrii Biroului Permanent Naţional (BPN) se vor întîlni, astăzi, cu liderii filialelor, pentru o evaluare a rezultatelor obţinute de către democrat-liberali în alegeri. Este de aşteptat ca BPN să mandateze o comisie de negociatori, care să poarte discuţiile cu reprezentanţii celorlalte partide, în vederea formării unei noi majorităţi parlamentare. Boc a ţinut să atragă atenţia că democrat-liberalii au dreptul moral să ceară postul de premier, dar că cel care decide acest lucru este preşedintele Traian Băsescu, astfel că aşteaptă invitaţia din partea şefului statului pentru începerea negocierilor cu partidele la Cotroceni: “Pînă la consultări, PD-L nu va intra în negocieri şi discuţii cu nicio formaţiune”. La rîndul său, democrat-liberalul Radu Berceanu a declarat, ieri, că PD-L vrea să aibă premierul viitorului Executiv şi să fie partidul “numărul unu” la guvernare, iar partenerul de alianţă să fie rezonabil “în ceea ce priveşte împărţirea responsabilităţilor”. Întrebat ce părere are despre faptul că PNL pretinde premierul viitorului guvern, Berceanu a spus: “PNL e preferatul nostru pentru negocieri, dar pretenţiile mi se par exagerate”. Secretarul general al PD-L, Vasile Blaga, a susţinut că, pentru discuţii cu alte partide, nu este nevoie neapărat de întîlniri, ci “există şi telefoane”, şi a arătat că formaţiunea care a cîştigat alegerile ar trebui să fie chemată mai întîi la consultări, pentru formarea noului guvern: “Opţiunea noastră principală este spre PNL, dar nu este singura. În statut nu mai avem interdicţia de colaborare cu PSD, de exemplu”. Totuşi, Blaga a precizat că PD-L nu negociază cu nicio altă formaţiune pînă cînd nu se cunosc oficial rezultetele oficiale ale alegerilor. El a spus că printre condiţiile puse eventualilor parteneri de către PD-L şi la care nu renunţă, pentru a forma guvernul, se află cota unica şi introducerea pensiei sociale, de la 1 ianuarie 2009. Coordonatorul politic al campaniei electorale a PNL, Bogdan Olteanu, a declarat, marţi, că liberalii susţin în continuare varianta unui guvern cu Tăriceanu premier, arătînd că dacă se va forma o altă majoritate, în jurul altui program, nu vor ezita să treacă în Opoziţie.

Pedeliştii constănţeni exclud orice colaborare guvernamentală cu PSD

Chiar dacă decizia în ceea ce priveşte viitoarea formulă de guvernare urmează a fi luată de liderii partidelor la Bucureşti şi în condiţiile în care principalii actori ai negocierilor au păstrat toate variantele posibile, parlamentarii PD-L de Constanţa îşi menţin poziţia radicală faţă de PSD, cel puţin în declaraţii. Ieri, preşedintele PD-L Constanţa, proaspătul senator Mircea Banias, a declarat că este exclusă orice colaborare cu PSD: „Cred că varianta cea mai sigură de guvernare este cea alături de PNL. Cu PSD nu se poate face nici o alianţă, mai ales la nivelul judeţului Constanţa”. În replică, secretarul general al PSD Constanţa, Cristinel Dragomir, a afirmat că, în prezent, nimeni nu poate face niciun fel de afirmaţii în ceea ce priveşte o viitoare alianţă la guvernare. „Toate deciziile se vor lua la Bucureşti. Eu ştiu că urmează să se facă echipe de negocieri. Indiferent ce se va va decide la Bucureşti, noi, ca organizaţie, ne vom supune pentru că va fi în interesul partidului“, a apreciat Cristinel Dragomir.



12