Situaţia dramatică a televiziunii publice, care va avea în bilanţul pe cale de a fi depus oficial luna viitoare o gaură de aproximativ 38 de milioane de euro, dar şi alte probleme au determinat discuţii recente în interiorul puterii, care conduc la ideea schimbării Consiliului de Administraţie (CA) instalat anul trecut. Debarcarea CA ar urma să se producă în primăvară, prin “trântirea” în Parlament a raportului de activitate, iar principala ţintă este preşedintele Alexandru Lăzescu, care a câştigat postul în mod spectaculos, venind din poziţia de outsider, în locul alesului PDL, Ada Meseşan. La nivelul TVR circulă mai multe zvonuri despre modul cum actualul preşedinte al CA, Alexandru Lăzescu, a făcut în aşa fel încât tot ceea ce înseamnă licitaţii sau angajară să se facă numai cu semnătura lui. În aceste condiţii mai-marii PDL-ului au decis să pice la vot raportul de activitate al instituţiei, din cauza deficitului monstruos, ceea ce atrage demisia întregului CA, în frunte cu Lăzescu şi nominalizarea altor membri.