Prim vicepreşedintele PDL, Cezar Preda, a anunţat, ieri, că PDL va organiza joi o manifestare la care să participe toţi cetăţenii care vor să împiedice anexarea instituţiilor statului de către USL, manifestaţie care se va finaliza cu semnarea unei petiţii naţionale pentru salvarea democraţiei. Preda spune că pedeliştii vor \"ca la această manifestare să participe cât mai multe organizaţii neguvernamentale, partide politice, care doresc ca statul de drept să funcţioneze şi dorim la sfârşit să semnăm cu toţii o petiţie naţională de salvare a democraţiei, a statului de drept\". Potrivit acestuia, la mitingul anti-USL sunt aşteptaţi să participe circa 3.000 de oameni. El a precizat că aceasta este forma pe care PDL o consideră ,,cea mai bună” în afară de lupta parlamentară pentru a face în aşa fel încât să nu ne întoarcem la perioada în care democraţia nu era consolidată. În replică, premierul Victor Ponta a declarat, ieri, că are impresia că PDL se va face de râs organizând mitingul împotriva USL, el susţinând că „democrat liberalii sunt cei care au încălcat şi au distrus statul de drept şi au încălcat toate legile, şi Constituţia României, şi şi-au bătut joc de români”. (A.M.)