REZULTAT PREVIZIBIL „Surpriză”! Cei mai mulţi membri ai „Mişcării Populare” îşi doresc transformarea Fundaţiei într-un partid politic. Doleanţele sunt rezultatul consultărilor membrilor Fundaţiei, care au avut loc în perioada 20 - 24 mai, care au scos în evidenţă faptul că 58% ...
Democrat liberalii anunţă cu fală că la ei în partid domnesc liniştea şi pacea. Cel puţin aşa încearcă să ne mintă, pardon, spună, preşedintele PDL, Vasile Blaga, care a declarat că, după întâlnirea de ieri cu deputaţii PDL, la care a fost prezentă şi Elena Udrea, aceasta nu l-a criticat, iar ...
TRANSFORMARE După ce Traian Băsescu a spus adio celor de la PDL, din laboratoarele Cotroceniului s-a născut Mişcarea Populară, o fundaţie care reprezintă, în viziunea multora, barca de salvare a lui Băsescu folosită pentru a scăpa din „naufragiul PDL”. Cum presiunile de a transforma Mişcarea ...
În cadrul unui interviu, acordat recent, Elena Udrea spune că PDL nu are o comunicare tocmai bună, ea făcând afirmaţiile în contextul în care democrat liberalii pregătesc o serie de dezbateri în teritoriu pentru redresarea partidului. În opinia secretarului general al PDL, Gheorghe Flutur, „politica ...
Preşedintele Filialei Constanţa a PNL, deputatul Gheorghe Dragomir, a comentat, în declaraţia politică depusă la începutul acestei săptămâni la Camera Deputaţilor, decizia democrat liberalilor de a iniţia o nouă moţiune simplă intitulată „Companiile de stat sub guvernarea USL: management privat ...
Belelele se ţin scai de democrat liberali. După ce că, de câteva luni, o ţin într-un scandal continuu, mai nou, cei de la PDL au probleme şi cu statul. Mai exact, PDL va fi executat silit, pentru recuperarea unor bunuri în valoare de circa 19.000 de lei, după ce, ieri, judecătoria Sectorului 1 a aprobat ...
PROPUNERI ŞI TENTAŢII Dezorientată precum o busolă stricată, dreapta închipuită a politicii româneşti, unde includem, printre altele, PDL şi FC, doreşte regruparea forţelor într-o singură structură, care să devină un adversar serios pentru USL. Propunerea hazardată a venit din partea preşedintelui ...
PRESIUNE Măcinaţi de scandaluri interne, democrat liberalii încearcă să se agaţe politic de ceva, de careva, în speranţa că vor redeveni la forţa de odinioară. Cum preşedintele Traian Băsescu şi-a luat mâna de pe ei, portocaliii dau acum târcoale liberalilor lui Antonescu, în speranţa că vor reface ...
MINCIUNI MARCA PDL La finalul celor patru ani de guvernare PDL, România se situa, potrivit datelor oficiale de la Bruxelles, pe ultimul loc în Uniunea Europeană privind absorţia fondurilor structurale, cheltuind mai puţin de 20% din banii alocaţi. Culmea este că, în ciuda evidenţelor, deputatul PDL Elena ...
Rând pe rând, democrat liberalii părăsesc corabia lui Blaga. Printre cei care preferă să debarce de pe fosta navă a lui Băsescu se numără şi deputatul Mihaela Stoica, care a informat conducerea Camerei Deputaţilor că a demisionat din PDL şi că va activa ca parlamentar independent. Anunţul a fost ...
Sorin Moldovan a fost ales, sâmbătă, ca preşedinte al Organizaţiei de Tineret a PDL de către delegaţii prezenţi la Convenţia Naţională Extraordinară a OTPDL. Dintr-un total de 639 de voturi exprimate, în favoarea noului preşedinte au votat 485 de persoane, în timp ce 153 au fost împotrivă, iar un vot ...
ASUMARE După ce guvernele post-decembriste s-au tot chinuit să restituie imobilele confiscate de comunişti, făcând legi peste legi, România va avea în sfârşit o lege a proprietăţilor, care reglementează toate problemele identificate în ultimii ani în acest domeniu. Şi, după ce a fost la ...
DEMERS Pentru a arăta electoratului că nu taie frunze la câini, democrat liberalii încearcă, prin tot felul de acţiuni palide, să facă opoziţie în Parlament. Ultima găselniţă de a se remarca este depunerea unei moţiuni de cenzură pe tema asumării răspunderii Guvernului pe proiectul restituirii ...
Deputatul PDL Theodor Paleologu este de părere că, dacă democrat liberalii vor „să-l scoată din sărite” pe preşedintele Traian Băsescu, ar trebui puşi Petre Roman şi Theodor Stolojan să conducă lista pentru alegerile europarlamentare. Parlamentarul democrat liberal continuă, într-o notă ...
După Elena Udrea, ieri a venit rândul reformistului Cristian Preda să atace indirect actuala conducere a PDL. Ştiind faptul că Vasile Blaga ţinţeşte spre o apropiere de PNL în vederea reconstrucţiei dreptei, europarlamentarul Cristian Preda consideră că PDL are nevoie urgentă de un candidat la ...
PROTEST CU LEGUME PDL a făcut ieri în Parlament o nouă demonstraţie a ipocriziei. Ascunzându-şi incompetenţa în materie de guvernare în spatele crizei economice, singurele soluţii găsite de PDL în perioada 2010 - 2012 împotriva problemelor financiare s-au rezumat la a lovi în buzunarul românului. Acum ...