Preşedintele ţării îşi revendică rolul de „tatăl pedeliştilor”, cu toate diversiunile publice că el s-ar fi distanţat de partidul care l-a adus în fruntea românilor. Acum, el vrea să pară un tată protector, îşi ceartă învăţăceii şi le dă o palmă la funduleţ să-şi corecteze ...
Incertitudinile legate de şefia Senatului stârnesc reacţii şi fel de fel de declaraţii din partea membrilor Puterii, dar şi replici între democrat liberali. Senatorul PDL, Vasile Blaga, îl pune la punct pe colegul său, secretarul general al PDL, Ioan Oltean, care a avansat ideea că Blaga ar putea fi ...
SCAUN CLĂTINAT Declaraţiile belicoase ale fostului preşedinte al PSD, Mircea Geoană, făcute împotriva partidului său, pot duce la pierderea scaunului de preşedinte al Senatului. Riscul demiterii lui Geoană s-a concretizat, ieri, când social democraţii, întruniţi într-o şedinţă a Biroului Permanent ...
CINE MINTE ÎN PDL? Cine să-i mai creadă pe democrat liberali, de vreme ce se contrazic între ei? Pe de-o parte, Băsescu, Boc, Anastase... se tot laudă pe la televizor afirmând că românii ar trebui să mulţumească actualului Guvern pentru că a salvat România de la o soartă ca a Greciei. Pe de altă parte ...
„TEMBELISM, CARE FRIZEAZĂ PROSTIA” Discursul Regelui în Parlament va rămâne un moment solemn de preţuire a istoriei româneşti, trecute, prezente şi viitoare. În schimb, neonorarea invitaţiei la eveniment din partea mai marilor democrat liberali, în frunte cu şeful statului şi premierul, va ...
PROPUNERE HAZLIE Parlamentarii democrat liberali din comisiile economice doresc să fie mai catolici decât Papa. Dacă preşedintele Traian Băsescu vrea un deficit bugetar în 2012 sub 3%, parlamentarii din PDL susţin necesitatea unui deficit bugetar cât mai mic, chiar şi spre valoarea zero. Secretarul Comisiei ...
FĂRĂ STAT „NAŢIONAL” Mai mult ca niciodată, pretenţiile ungurilor au crescut şi s-au înmulţit în ultimii doi ani, chiar sub nasul preşedintelui Traian Băsescu şi al premierului Boc, care, de dragul menţinerii la guvernare a PDL-ului, le-au permis maghiarilor să ceară tot felul de legi, care ...
CONTROVERSE Cu toate că a fost aruncată pe piaţă sub pretextul că s-ar face „curăţenie” în „activitatea” de cămătărie, social democraţii consideră că legea democrat liberalilor care interzice această „îndeletnicire” este o altă gogoaşă electorală. În acest sens ...
DATORIE DE POLITICIAN Fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu îşi trădează, din nou, apartenenţa la ideile pedeliste. Se confundă uşor cu democrat liberalii pentru că, în discursurile sale, a ajuns să utilizeze agresivitatea verbală. Şi nu oricum, ci îndreptată spre femeile din USL. În ...
„Înainte de PDL nu a fost nimic” - pare să fie motto-ul după care se ghidează portocaliii. Liderul suprem al PDL, Traian Băsescu, a încercat să şteargă cu buretele din istorie Casa Regală, prin atacuri grobiene la adresa regelui Mihai. În acelaşi timp, pedeliştii atacă la baionetă forma ...
ADERARE LA AIDM Consiliul Local Cernavodă s-a întrunit, la mijlocul acestei săptămâni, într-o şedinţă extraordinară, întâlnirea fiind convocată de o treime dintre consilierii locali. Printre punctele adoptate în şedinţă se numără aderarea oraşului la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ...
Acuzaţi de Opoziţie că nu există funcţie publică de conducere pe care să nu o ocupe, democrat liberalii confirmă, chiar din interior, că „ciolanul” este cel mai important lucru pentru ei. Potrivit unui ziar central, vicepreşedintele PDL Monica Macovei s-ar fi răstit, luni, în sedinţa Biroului ...
SPITAL CONTRA VOTURI Pedeliştii speră să câştige alegerile de anul viitor. Pentru ca obsesia să se îndeplinească, democrat liberalii caută disperaţi soluţii pentru a nu se desprinde de locurile din Parlament sau de banul public, pe care îl gestionează după cum “vrea muşchiul” lor. Ieri ...
Parlamentarii democrat liberali au căpătat un prost obicei: atunci când pierd la vot fie „numără din doi în doi”, fie solicită reluarea votului. Şi cum la Senat PDL a pierdut de mult controlul, senatorul PDL Alexandru Pereş s-a gândit că ar fi mai bine să adreseze o scrisoare conducerii ...
UDMR NU ACCEPTĂ SCHIMBĂRI Dacă moda remanierilor a cuprins întregul PDL, din rândurile căruia au tot scăpat în ultima perioadă informaţii privind schimbarea unor membri din executiv, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre UDMR, unde miniştrii maghiari sunt susţinuţi de mai-marii partidului. În acest ...
Preşedintele PSD, Victor Ponta, i-a atenţionat pe toţi reprezentanţii actualei Puteri că, în cazul în care vor fi dovediţi de instanţe că şi-au atribuit foloase necuvenite, vor fi condamnaţi la închisoare şi obligaţi să returneze toţi banii înapoi. În opinia liderului PSD, preşedintele Consiliului ...