FUGĂ DE RĂSPUNDERE Preşedintele Organizaţiei Judeţene Constanţa a PNL, deputatul Gheorghe Dragomir, consideră că întâlnirea PDL de sâmbătă a fost un simulacru de democraţie, în care nu am văzut niciun fel de asumare a responsabilităţii pentru dezastrul produs la guvernare, niciun element de bilanţ şi nicio schimbare de conduită. „Preluarea preşedinţiei PDL de către Vasile Blaga nu a fost însoţită de o analiză a manierei în care PDL a guvernat timp de trei ani şi nici a rezultatelor. PDL are de decontat perioada guvernării şi ce a lăsat în urmă, dar evită cu disperare această temă, încercând să mute dezbaterea spre teme false. N-am auzit nimic despre tăierile brutale şi nediferenţiate de salarii, despre politicile care au distrus educaţia şi sănătatea, despre legile trecute prin asumarea răspunderii, care au afectat milioane de români, despre nedreptăţile făcute pensionarilor”, a declarat Dagomir. El a adăugat că, în ciuda faptului că PDL şi-a schimbat conducerea, această formaţiune este incapabilă de schimbare.
„SPECTACOL IEFTIN” La fel de sictiriţi de Congresul PDL sunt şi social democraţii, care prin liderul delegaţiei PSD din Parlamentul European, Cătălin Ivan, susţin că organizarea Convenţiei Naţionale a PDL reprezintă doar un „spectacol ieftin” şi o simplă strategie de imagine menită să-i facă pe oameni să creadă că partidul s-a reformat. „Se pare că nu le-a reuşit strategia de schimbare a culorii şi acum se străduiesc pe altă cale să-şi creeze o nouă imagine”, a spus Ivan. La rândul său, deputatul PSD Nicolae Bănicioiu atrage atenţia asupra simulacrului de alegeri democratice interne oferit publicului de PDL. În opinia acestuia, concluzia care trebuie trasă după Convenţia PDL este că liderii acestui partid au decis să ascundă mizeria sub preş, Vasile Blaga ajungând să fie garantat şi susţinut la şefia partidului de Elena Udrea, în aplauzele frenetice ale unui partid care încă nu îşi recunoaşte greşelile, abuzurile şi hoţiile propriei guvernări.