PDL-ului nu-i place bugetul pentru 2014

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ce „surpriză”!

PDL-ului nu-i place bugetul pentru 2014

Politică 12 Noiembrie 2013 / 00:00 335 accesări

ATAC Adepţi ai principiului „tot ceea ce nu este făcut de mine nu este bun”, democrat-liberalii anunţă că nu vor vota proiectul de buget pentru anul viitor propus de Guvernul Ponta. În loc să vină cu soluţii la problemele existente, cei de la PDL îşi ascund incompetenţa ca partid în spatele unei acţiuni pe care nici măcar nu o motivează foarte clar. Nimic nu ne surprinde în cazul democrat-liberalilor, pentru că ştim cu toţii pe ce fel de bugete s-au bazat cei de la PDL atunci când au condus ţara. „Măreţele realizări” ale portocaliilor s-au făcut pe spinarea a milioane de români, cărora Boc şi ai săi le-au tăiat pensiile şi salariile. Revenind la proiectul propus de Ponta, preşedintele PDL, Vasile Blaga, a anunţat, ieri, că, pe lângă faptul că nu vor vota bugetul pentru 2014, pedeliştii vor prezenta în această săptămână o moţiune simplă prin care vor cere retragerea documentului din dezbaterea parlamentară. “Moţiunea pe care o vom prezenta vizează involuţia economică şi creşterea fiscalităţii”, a declarat Vasile Blaga. În plus, liderul democrat-liberalilor îl atacă pe premierul Victor Ponta, spunând că nimeni nu e mulţumit de construcţia bugetară propusă de premierul “Ponta zapciul”. Blaga a adăugat că USL vine cu cea mai proastă construcţie bugetară, care este criticată de tot mediul de afaceri. “Guvernul nu are niciun fel de intenţie de a reduce presiunea fiscală, de a reduce inflaţia, de a reduce mai ales această grea apăsare pe tot mediul de afaceri, care este a treia fiscalitate pe forţa de muncă din Europa”, a mai spus preşedintele PDL.

ŢINTE De partea cealaltă, ignorând atacurile democrat-liberalilor, premierul Victor Ponta a anunţat ieri, după şedinţa USL, că Guvernul va trimite Parlamentului în 14 noiembrie proiectul Legii bugetului de stat pentru 2014, cu propunerea ca actul normativ să fie dezbătut în comisii până la 1 decembrie, iar la începtul lunii viitoare să fie votat de Legislativ, în aşa fel încât toţi ordonatorii de credite, instituţii publice centrale sau locale, să poată intra efectiv cu noul buget de la 1 ianuarie. Proiectul bugetului de stat şi cel al bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul viitor au fost deja publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor. Astfel, proiectul bugetului general consolidat pentru anul viitor a fost construit pe o prognoză de venituri de 201,9 miliarde de lei şi un total al cheltuielilor estimate de 216,4 miliarde de lei, rezultând un deficit de 14,5 miliarde de lei. De asemenea, Guvernul va alimenta anul viitor bugetele locale din TVA cu peste 15,3 miliarde de lei, mai mult decât fondurile alocate în acest an, dar le va impune administraţiilor locale să finanţeze cu prioritate proiecte UE şi interzice alocarea de fonduri pentru lucrări noi dacă nu sunt asigurate mai întâi proiectele în derulare. În plus, companiile de stat nu vor putea majora nici anul viitor numărul prognozat de personal, comparativ cu cel din acest an, decât cu aprobarea specială a Guvernului sau a autorităţilor locale, dar vor putea creşte cheltuielile salariale, indiferent dacă au avut sau nu profit, în funcţie de inflaţia din 2014.



12