Sărbătoarea a fost instituită la 1 august 1919, prin ordin al regelui Ferdinand I, avându-se în vedere faptul că la garnizoana militară din Mihai Bravu (județul Giurgiu) s-a înființat un batalion de ''care de asalt'', act ce a marcat apariția armei tancuri în Armata României. Pregătirea personalului de specialitate a continuat la Giurgiu, înființându-se aici, la 1 octombrie 1919, Batalionul carelor de asalt, prima formațiune de tancuri a Armatei Române. Datorită spațiului insuficient de la Giurgiu, la 15 ianuarie 1920 s-a dispus dislocarea batalionului la Târgoviște, iar la 1 ianuarie 1921, a luat ființă Regimentul de Care de Luptă.

Intuind avantajele oferite de carele de luptă, conducătorii armatei române au desfășurat o campanie stăruitoare pe lângă factorii de decizie politică, în scopul introducerii și integrării acestora în structurile trupelor de uscat. Într-un timp relativ scurt, cu prețul unor mari eforturi materiale, s-au înființat subunități și mari unități de tancuri.

Arma tancuri și-a dovedit rapid utilitatea și competitivitatea și a contribuit, hotărâtor, la accelerarea acțiunilor de luptă. Prin mobilitate, putere de izbire și de foc și o eficientă protecție a echipajelor, tancurile au justificat întrebuințarea lor preponderentă în acțiunile ofensive. România a fost printre primele țări din Europa și chiar din lume care și-a înzestrat armata cu acest tip de armament.