Pe 13 şi 15 mai se închide traficul în Mamaia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pentru montarea pasarelelor

Pe 13 şi 15 mai se închide traficul în Mamaia

Eveniment 10 Mai 2014 / 00:00 1115 accesări

Lucrările de amplasare a celor două pasarele pietonale din staţiunea Mamaia rămase în lucru sunt în toi, astfel că până la finele lui mai vom putea traversa bulevardul Mamaia, în dreptul Cazinoului şi hotelului Rex, pe două pasarele cu arhitectură deosebită. Pasarela pietonală din dreptul hotelului Rex, a cărei finalizare este mai apropiată, se numeşte „val retro“ şi va imagina un val cu creasta spartă. Pentru ca pasarela să fie gata în termenele asumate de constructor şi pentru derularea lucrărilor în condiţii de siguranţă faţă de şoferii care ajung în zonă, reprezentanţii firmei care efectuează lucrările au anunţat că e nevoie ca timp de zece ore să fie întreruptă circulaţia în Mamaia. Aşa se face că pe 13 mai, între orele 9.00 şi 19.00, circulaţia va fi întreruptă în dreptul hotelului Rex pentru montarea tablierului, adică a părţii centrale a pasarelei, pe care se va circula când aceasta va fi dată în folosinţă. Povestea se va repeta pe 15 mai, în acelaşi interval orar, în zona Cazino, pentru montarea tablierului de la pasarela „năvod şi pescăruş“. Prin urmare, ar fi bine să evitaţi staţiunea Mamaia în cele două zile şi, dacă vreţi sau trebuie să parcurgeţi drumul dintre Năvodari şi Constanţa, să alegeţi ruta alternativă: Constanţa - Ovidiu - Lumina - Năvodari şi retur. Evident că acest lucru va fi marcat corespunzător în zilele vizate. Între timp, în cele două zone se circulă pe câte o bandă pe sens, pe celalalte două benzi de pe fiecare sens circulaţia fiind restricţionată pentru că se lucrează aproape de partea carosabilă.



12