Acordul la care au ajuns negociatorii PE în cadrul negocierilor cvadripartite cu privire la Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE) a fost votat, ieri, în plen. Instituirea SEAE este una dintre principalele inovaţii aduse de Tratatul de la Lisabona. În pofida faptului că PE a fost doar consultat în ceea ce priveşte instituirea şi funcţionarea Serviciului European pentru Acţiune Externă, deputaţii europeni au negociat modificări majore ale propunerii iniţiale din martie a Înaltei Reprezentante Catherine Ashton (ÎP/VP). De asemenea, identitatea comunitară a serviciului este întărită, iar controlul politic şi bugetar al Parlamentului este garantat, potrivit negociatorilor PE, Elmar Brok (PPE, DE), Guy Verhofstadt (ALDE, BE) şi Roberto Gualtieri (S&D, IT). De asemenea, PE invită Consiliul să informeze Parlamentul, în cazul în care intenţionează să se îndepărteze de la textul aprobat ieri, solicitând Consiliului să îl consulte din nou în cazul în care intenţionează să modifice în mod substanţial propunerea Înaltului Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate. Potrivit deciziei PE, controlul programelor de cooperare externă (drepturile omului, politica de vecinătate, asistenţă pentru dezvoltare) vor rămâne în responsabilitatea Comisiei Europene, spre deosebire de propunerea iniţială care prevedea mai multe prerogative pentru SEAE în acest domeniu.
La solicitarea deputaţilor, acordul cvadripartit prevede ca minimum 60% din personalul SEAE să fie compus din funcţionari permanenţi ai instituţiilor europene, ceea ce va garanta identitatea serviciului diplomatic european. Personalul detaşat al serviciilor diplomatice naţionale ale statelor membre, care va reprezenta 60% din personalul total, odată ce SEAE va deveni complet operaţional, vor avea statutul agenţilor temporari, pentru o durată de opt ani, care poate fi prelungită cu încă doi ani. Personalul SEAE este compus din proporţii reprezentative de funcţionari din toate statele membre, cu toate că limbile de lucru în interiorul SEAE sunt engleza, franceza şi germana. La 1 ianuarie 2011, un număr de 1.525 de funcţionari din cadrul Comisiei Europene şi al Secretariatului General al Consiliului vor fi transferaţi la SEAE, iar 100 de noi posturi vor fi create. Responsabilitatea pentru execuţia bugetului operaţional îi revine Comisiei. La o lună de la intrarea în vigoare a deciziei SEAE, Înaltul Reprezentant va prezenta Comisiei o estimare bugetară a cheltuielilor SEAE, în vederea elaborării modificării bugetului. SEAE va avea sediul în Bruxelles şi va fi compus din administraţia centrală şi din cele 136 foste delegaţii ale Comisiei Europene. Eurodeputaţii români Ioan Mircea Paşcu (PSD) şi Petru Luhan (PSD) au atras atenţia asupra necesităţii unei reprezentări echitabile a noilor state membre ale UE în SEAE.
Tot ieri, PE a aprobat un acord controversat privind combaterea finanţării terorismului, permiţând UE să reînceapă transmiterea datelor bancare ale cetăţenilor europeni în SUA. Acordul a fost aprobat cu 484 de voturi pentru, 109 împotrivă şi 12 abţineri. Documentul va permite Departamentului american al Trezoreriei să aibă din nou acces, începând de la 1 august, la datele financiare a 8.000 de instituţii şi bănci monitorizate de compania Swift, cu sediul la Bruxelles. Transferurile de date bancare erau suspendate din februarie, după ce eurodeputaţii respinseseră proiectul iniţial considerând că garanţiile prezentate de SUA erau insuficiente. Noul acord a fost aprobat de guvernele europene la sfârşitul lunii iunie.