O frumoasă și amplă expoziție de pictură, semnată de artistul bucureștean Zamfir Dumitrescu, este deschisă, până pe 19 noiembrie, la Muzeul de Artă Constanța. Lucrările au povestea lor, dar mai fascinantă este povestea autorului: discipol al maestrului Corneliu Baba, profesor universitar, portretist al familiei Ceaușescu, al suveranilor Norvegiei și Suediei, fost președinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România (2002-2007), fost deputat. Vă invităm să-i aflați povestea, dar și viziunea despre peisajul artistic contemporan în cadrul acestui interviu acordat cotidianului „Telegraf”.

Reporter (R.): Ați venit la Constanța cu o expoziție cu naturi statice. De ce nu ați adus portrete, așa cum s-ar fi așteptat publicul?

Zamfir Dumitrescu (Z.D.): Nu am mai pictat portrete demult. În ultima vreme, am pictat numai naturi statice, în diverse contexte: pe fundal de peisaj, pe fundal de interior, pe un fundal opac, interesându-mă mai mult portretul obiectelor pictate.

R.: De ce nu mai pictați portrete?

Z.D.: Poate e o reacție de saturație a contactului cu viața socială pe care l-am avut în ultimii ani. Am fost președinte al Uniunii (n.r. - Uniunea Artiștilor Plastici din România), am fost profesor 43 de ani în Institutul de Arte Plastice, actualmente Universitatea Națională de Artă, am fost deputat. Cred că am ajuns la un preaplin și interesul față de persoana umană nu mai este atât de viu cum era pe vremea trecută. De aceea m-am întors la lumea tăcută și liniștită a obiectelor, care, deși sunt neînsuflețite, au foarte multă viață.

R.: Acum portretul e concurat de fotografie. Și totuși, tradiția pictorilor de la Curtea Regală pare să continue. I-ați pictat pe suveranii Suedei și ai Norvegiei. Cum a fost să vă aflați în fața unor asemenea personalități?

Z.D.: Flatant, onorant și... cam atât.

R.: Cum erau ca oameni?

Z.D.: Rezervați. Nu am putut să pătrund dincolo de mască

R.: Sunteți foarte mult asociat cu familia Ceaușescu, deoarece ați pictat-o.

Z.M.: Am primit comenzi și le-am executat. Nu erau mulți pictori care puteau să facă astfel de portrete.

R.: Și ce impresie v-a făcut această familie?

Z.D.: Pe Ceaușești nu i-am cunoscut. I-am pictat doar din fotografii. Presupun că au fost mulțumiți de lucrările mele, din moment ce le-au accceptat și au fost expuse în mai multe locuri. Însă nu am primit niciodată o reacție directă din partea lor. Au fost comenzi, prin interpuși, de la Ministerul Culturii, de la Comitetul Central...

„Artele sunt, în general, în decădere”

R.: Timpurile s-au schimbat... Ca fost președinte al UAP, ca artist, cum percepeți peisajul contemporan al artelor plastice?

Z.D.: Trecem printr-o perioadă foarte grea. Și din punct de vedere financiar, și ca politică culturală. Statul nu mai alocă bani pentru achiziții. Oamenii nu au bani să cumpere artă. Artele sunt, în general, în decădere, mai ales artele plastice. Valul de tineri care vine din urmă e destul de debusolat, dezorientat. Sper să fie doar o fază trecătoare. Uniunea pe care am condus-o, timp de cinci ani, a decăzut și ea, s-au pierdut multe ateliere și multe galerii. A fost o politică nu prea înțeleaptă, deși eu lăsasem lucrurile în ordine, cu niște Hotărâri de Guvern care nu au fost puse în aplicare de conducerea Uniunii care a urmat după mine. Consider că această Uniune nu-și prea mai are rostul, în clipa de față.

50% la pensie, singurul rost al UAP?!

R.: Și ce credeți că ar fi de făcut?

Z.D.: Probabil o reorganizare fundamentală. Eu, ca deputat, am propus un proiect de lege care a devenit lege și care se referă la întrajutorarea tuturor categoriilor de artiști - cineaști, actori, arhitecți, scriitori, artiști plastici -, care la vârsta pensionării, datorită faptului că au fost membri ai unei uniuni de creație, primesc un surplus de 50% din pensia de la fostul loc de muncă. Așadar, a fi membru al Uniunii presupune un aport pe plan cultural și, fie că ești un artist de rând sau ești un mare nume, ești răsplătit cu această indemnizație. Acesta este singurul rost al Uniunii. E trist că te înscrii într-o uniune doar ca să primești acești 50%. Uniunea are un rol din ce în ce mai redus. Fiecare trebuie să se descurce cum poate, după regulile capitalismului.

„Corectura lui Corneliu Baba era, de fapt, un dialog cu un intelectual de foarte mare clasă”

R.: Poate tocmai pentru că fiecare se descurcă așa cum poate, au dispărut și modelele de urmat, așa cum l-ați avut dvs. pe maestrul Corneliu Baba?

Z.D.: Nu mai există modele. Și nici moda modelelor nu mai există. Nu mai e nevoie de modele și, din acest motiv, nu mai sunt nici modele. Pentru mine, Corneliu Baba a fost un mare domn, un mare artist, un mare suflet. Îmi amintesc de zilele de corectură, când venea la noi în atelier și se așeza în fața fiecărui șevalet. Fiecare avea un microatelier într-un atelier mare. Trecea dintr-un microatelier în altul. Era așteptat cu o cafea. Stătea în fața picturilor, spunea ce simte. Era un om extraordinar. Tinerii de astăzi nu știu cum e să ai un model, neoferindu-le nimic.

R. : Revenind la activitatea dvs., ce proiecte aveți în prezent?

Z.D.: Am să mut această expoziție la Galați, după care îmi doresc să continuu să pictez, în liniște și fără alte obligații.

R.: Se știe că atelierul dvs. este tot timpul plin cu lucrări.

Z.D.: Tehnica de pictură e de așa natură încât trebuie să lucrez la 20 - 30 de lucrări deodată. Nu pot să lucrez „din prima” la o singură lucrare și să o termin. Am înșirat pe perete și la baza peretului multe lucrări pe care le pictez. Îmi place să spun că le întorc la perete, timp în care ele se pictează. De fapt, ochiul meu se odihnește și când le revede observă ce e bine și ce e mai puțin bine.

Citește și:

Universul tainic din picturile lui Zamfir Dumitrescu

Portretistul familiei Ceaușescu expune, astăzi, la Constanța

Elevul lui Baba, Zamfir Dumitrescu, expune la Constanța