Au mizat pe faptul că frigul şi viscolul îi vor „acoperi“, însă oamenii legii le-au făcut o surpriză neplăcută. Duminica trecută, în jurul orei 22.00, poliţiştii din Agigea au prins doi bărbaţi, cu vârste cuprinse între 35 şi 38 de ani, în timp ce săpau pe marginea Drumului Naţional 39 (Constanţa - Mangalia), în dreptul localităţii Lazu. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa spun că cei doi aveau de gând să fure cablu din reţeaua de telefonie fixă. În urma percheziţiei corporale, oamenii legii au descoperit în buzunarele indivizilor două cuţite. Celor doi bărbaţi le-au fost întocmite dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunilor de tentativă la furt calificat şi port ilegal de armă albă. Cercetările sunt continuate cu suspecţii în stare de libertate, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.