PE critică Franţa pentru măsurile de expulzare a romilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

PE critică Franţa pentru măsurile de expulzare a romilor

Externe 08 Septembrie 2010 / 00:00 386 accesări

Franţa a fost criticată, ieri, în PE, din cauza politicii sale faţă de romi, considerată “inacceptabilă” de numeroşi eurodeputaţi şi “în contradicţie cu dreptul la liberă circulaţie în Europa”. Mai multe grupuri politice, cel al socialiştilor, liberalilor şi ecologiştilor, precum şi al comuniştilor, au prezentat proiecte de rezoluţie care condamnă expulzările de cetăţeni români şi bulgari către ţara de origine, efectuate de autorităţile franceze. Un vot urmează să aibă loc în cursul zilei de mâine. În timpul unei dezbateri în sesiune plenară, mai mulţi lideri de grupuri parlamentare au urcat la tribună pentru a denunţa măsurile în domeniul securităţii luate de Franţa. Liderul liberalilor, premierul belgian, Guy Verhofstadt, a avertizat în legătură cu “tentaţia populistă, uneori rasistă, care apare în Franţa şi alte ţări UE. Această atitudine este incompatibilă cu principiile care stau la baza UE”. “Romii sunt cetăţeni europeni, cetăţeni cu drepturi depline. Nu putem să acceptăm niciodată ca drepturile lor să fie încălcate. Această Europă trebuie să rămână un continent de libertate şi de toleranţă”, a spus el. “Spuneţi public că acţiunile Franţei faţă de romi contrazic tratatele europene”, a afirmat, la rândul său, liderul grupului Verzilor, Daniel Cohn-Bendit, adresându-se preşedintelui CE, Jose Manuel Barroso. Însă liderul Executivului european a refuzat să condamne Parisul. Barroso, care se întâlnise cu o zi înainte cu Sarkozy, la Paris, a amintit că toţi cetăţenii europeni beneficiază de libertate de circulaţie în UE, dar a subliniat că ei au şi obligaţii. “Trebuie accentuată în permanenţă diferenţa dintre libertatea de circulaţie şi securitate. În caz contrar, va exista pericolul exploatării acestor probleme de forţe extremiste, care se vor putea folosi în mod populist de sentimentul de insecuritate”, a apreciat Barroso.

Potrivit Parisului, repatrierile cetăţenilor români şi bulgari sunt efectuate din motive de securitate publică. Bruxelles-ul a cerut Parisului “informaţii detaliate privind măsura în care garanţiile cerute de dreptul european au fost aplicate în cazuri recente de repatrieri ale unor cetăţeni bulgari şi români”. UE doreşte să se convingă în legătură cu caracterul voluntar al celor 828 de repatrieri de romi efectuate de Paris către România şi Bulgaria, în perioada 28 iulie - 30 august. De asemenea, Executivul european încearcă să afle dacă persoanele se vor putea întoarce în Franţa, dacă doresc. Oferirea unui ajutor la întoarcere de 300 de euro romilor repatriaţi nu este suficient pentru a-i scoate din câmpul de aplicare a directivei europene privind libertatea de circulaţie, notează un raport al Comisiei. În august, Comitetul ONU pentru eliminarea discriminării rasiale ceruse Franţei să evite repatrierile colective de romi şi discursurile politice discriminatorii. Papa şi-a exprimat şi el dezaprobarea pe această temă, afirmând, în limba franceză, că “este necesar să ştim să primim diversităţile umane legitime”.



12