Pe scurt

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pe scurt

Eveniment 19 Noiembrie 2008 / 00:00 601 accesări

Recidivist…la puşcărie

Un infractor căutat de oamenii legii a fost depistat şi reţinut, luni, de poliţiştii Postului de Poliţie Ostrov. Pe numele lui Nicolae Gicu, în vîrstă de 42 ani, din Constanţa, Judecătoria din Călăraşi a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pe o perioadă de trei ani pentru săvîrşirea înfracţiunii de furt calificat. Hoţul este recidivist şi, din declaraţiile poliţiştilor, bărbatul mai are la activ condamnări pentru violare de domiciliu, viol şi furt.

Codruţ BURDUJAN

Beţi şi fără permis auto, la volan

Poliţiştii rutieri sînt deja obişnuiţi cu inconştienţa unora care decid să conducă autoturisme sub influenţa alcoolului. Revoltător este faptul că, din ce în ce mai des, oamenii legii se confruntă cu cazuri în care cei depistaţi la volan nu posedă nici măcar permise auto. Într-o singură zi, Serviciul Poliţiei Circulaţie a depistat trei cazuri, în trei locuri diferite de pe raza judeţului, în care şoferii opriţi în trafic nu deţineau nici carnet de şofer şi, în plus, au dat din nou în bîlbîială cînd au fost testaţi cu etilotestul care a atestat faptul că se aflau într-o stare bahică. În Constanţa - Ionel Muşat, de 41 ani, în localitatea Cumpăna - Constantin Berza, de 28 ani, şi la Albeşti - Fănică Cojocariu, de 48 ani, toţi localnici în zonele unde au fost depistaţi de agenţii de circulaţie, au picat testul cu etilotestul - 0,95 mg, 0,87mg şi 0,96mg/litru, alcool pur în aerul expirat. Este cunoscut faptul că alcoolul uneşte spiritele şi la bine şi la rău, dovadă fiind faptul că, deşi cei trei sînt de vîrste diferite, au în comun faptul că sînt cercetaţi în stare de libertate pentru aceleaşi infracţiuni, respectiv: conducerea unui autoturism fără permis şi sub influenţa băuturilor alcoolice.

Codruţ BURDUJAN

Maşini vandalizate în parcări

Poliţiştii de la siguranţa publică au fost sesizaţi, ieri, că două maşini parcate pe strada Rîndunelelor, din Constanţa, au cauciucurile tăiate. Oamenii legii au stabilit că indivizii care au atentat la cauciucuri au profitat de faptul că zona în care erau parcate autoturismele era slab iluminată şi au acţionat în voie. Primul care a observat că Loganul lui are roata avariată a fost Mircea Vasile, din Constanţa, care a vrut să plece la serviciu cu maşina. Vecinul lui, Cristian Zestraru, a constatat că şi autoturismul lui, un Fiat Punto, a avut aceeaşi soartă. El a găsit spintecat cauciucul de la roata stîngă din spate, aceasta fiind singura pagubă suferită. Ambii proprietari au declarat că nu li s-au furat bunuri din maşini. Poliţiştii fac cercetări pentru identificarea autorilor, precum şi pentru recuperarea prejudiciului. Oamenii legii sînt de părere că este posibil să fie vorba despre răzbunarea unui individ. Un alt autoturism vandalizat şi lăsat fără anvelope a fost găsit luni seara în Năvodari.

Cristina CARAPCEA

Trei incendii în interval de cîteva ore

Pompierii constănţeni au intervenit, luni seară, la stingerea a trei incendii izbucnite în judeţ. Primul apel de ajutor a venit la staţia Midia, iar pompierii au mers pe strada Culturii din Năvodari, unde l-au întîlnit pe Laurenţiu Burduşan. Bărbatul i-a dus direct la maşina sa, o Dacie 1300, care ardea. Pompierii au stins flăcările care ameninţau să se extindă şi la alte autoturisme şi au trecut la evaluarea pagubei. Din cercetări a reieşit că incendiul a izbucnit din cauza unui scurt circuit la instalaţia electrică, foarte veche şi neizolată corespunzător. Dacia 1300 nu avea plăcuţe de înmatriculare şi a ars în proporţie de 80%. O oră mai tîrziu, detaşamentul de pompieri Constanţa Port a fost solicitat să intervină la stingerea unui incendiu izbucnit pe faleza portului din zona Poarta 5, unde ardea o baracă din lemn cu suprafaţa de circa zece metri pătraţi, în care erau depozitate diverse unelte şi articole din lemn. După lichidarea focului, pompierii au stabilit că baraca a ars în proporţie de 50%. Se pare că o persoană necunoscută a dat foc la cîteva resturi vegetale din apropierea barăcii şi a lăsat focul nesupravegheat. Din cauza vîntului, flăcările s-au extins şi au cuprins baraca din lemn. A treia intervenţie a fost a pompierilor de la detaşamentul Palas Constanţa. Ei au mers pe strada Retezat, la numărul 17, la locuinţa Floricăi Neagoe, unde ardeau lucrurile dintr-o cameră. Pompierii au lichidat flăcările şi au constatat că femeia a rămas fără televizor şi fără o perdea din camera cu pricina. Cauza incendiului a fost o lumînare aprinsă şi lăsată nesupravegheată.

Cristina CARAPCEA

Taguri articol


12