Campania electorală pentru alegerile locale se încheie, conform legii, astăzi, la miezul nopţii. Până acum câteva zile, lucrurile păreau destul de „paşnice”. Fuseseră dezbătute, fără prea multe confruntări directe între candidaţi, mai mult idei politice sau administrative, principii şi programe. Uneori, discuţiile se purtaseră şi în jurul unor direcţii economice, mai ales la nivel judeţean. Dintr-o dată, însă, au început să apară scântei, la propriu şi la figurat, pe ultima sută de metri, ceea ce a făcut ca întreaga campanie să iasă din amorţire...
Aşa cum era de aşteptat, cei care au scos primii sabia din teacă au fost, în majoritate, candidaţii PDL-ului, deoarece ei apăreau în sondaje ca fiind deja descalificaţi la vot. Au fost prinşi primari portocalii care rupeau noaptea, pe furiş, afişele electorale ale contracandidaţilor, au fost incendiate câteva maşini, au avut loc unele „firave” încăierări, mai ales pe la cârciumile săteşti, iar poliţia a prins în flagrant câteva tentative de mită electorală. Până aici, nimic nou sub soare!
Singura inovaţie apărută la această „ediţie” de alegeri locale, şi care s-ar putea repeta la alegerile generale din toamnă, au fost, cel puţin în Bucureşti, aşa numitele „numere pirat” de ziare, însă nu e clar deocamdată dacă acestea au apărut cu acordul redacţiilor respective, ori am avut de-a face cu o „uzurpare” de titlu sau de copy-right. Am la dispoziţie un număr de acest fel din cotidianul „Adevărul”, care îl atacă pe Liviu Negoiţă, primar PDL încă în funcţie la sectorul 3, şi un alt număr din cotidianul „Evenimentul Zilei”, care îl atacă, la rândul său, pe contracandidatul Robert Negoiţă, la acelaşi sector.
Această murdărire a breslei noastre, pe ultima sută de metri, m-a revoltat... Sper să nu se mai repete! Este singurul amănunt care mi se pare nedemocratic şi nedemn din toată această campanie.