„Pe urmele argonauţilor”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Promovare la nivel naţional

„Pe urmele argonauţilor”

Justiție 11 Mai 2011 / 00:00 538 accesări

Promovarea destinaţiilor turistice din România este, pe lângă dezvoltarea infrastructurii necesare, una dintre problemele majore cu care se confruntă Turismul din ţara noastră. În lipsa unor strategii la nivel naţional şi a fondurilor necesare, autorităţile locale, agenţiile de turism şi patronatele hotelierilor apelează la orice mijloc pentru a aduce la cunoştinţa turiştilor zonele cu potenţial turistic. Cel mai recent exemplu în acest sens îl reprezintă iniţiativa autorităţilor din localitatea Istria, de pe raza judeţului Constanţa, care au lansat, ieri, proiectul „Pe urmele argonauţilor: promovarea traseului turistic Constanţa, Istria, Cheile Dobrogei”. „Ideea realizării acestui proiect aparţine membrilor Consiliului Local Istria, care au văzut oportunitatea atragerii fondurilor europene alocate pentru promovarea turistică”, a declarat primarul localităţii Istria, totodată managerul proiectului, Ioan Herdean. În cadrul proiectului vor fi realizate pliante, broşuri şi un film despre cetatea Histria, care vor fi împărţite agenţiilor de turism din întreaga ţară.

BISERICA ÎNGROPATĂ, PE LISTA OBIECTIVELOR. Denumirea proiectului este legată de mitologia greacă, mai exact de legenda expediţiei organizate de eroul Iason. Pentru a-şi împlini destinul, Iason a pornit, la bordul navei Argo (de unde şi denumirea de argonauţi dată însoţitorilor săi), în căutarea lânii de aur, ajungând, potrivit legendei, şi pe meleagurile dobrogene. Proiectul demarat de unitatea administrativ - teritorială Istria se adresează turiştilor români, scopul acestuia fiind de a contribui la valorificarea biodiversităţii şi a patrimoniului cultural-istoric al zonei Istria - Cheile Dobrogei. Printre obiectivele turistice promovate în cadrul traseului „pe urmele argonauţilor” se numără şi rezervaţia Biosferei Delta-Dunării (Grindul Chituc, Grindul Lupilor, Histria-Sinoe, Refugiul ornitologic Corbu - Nuntaşi - Histria), Cheile Dobrogei, Gura Dobrogei, Masivul Cheia, situl arheologic Cetatea Histria, Biserica îngropată „Sf. Nicolae” din satul Istria, Peştera Casian şi Mănăstirea Sf. Casian. „Avem nevoie de promovare şi bugetele sunt foarte mici, din acest motiv ne bucurăm când vedem că autorităţile locale îşi îndreaptă atenţia către fondurile europene şi se interesează de promovarea turismului la nivel local”, a declarat preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral - Delta Dunării, Corina Martin.



12