În urmă cu aproape un an, o adolescentă de 14 ani, din localitatea constănţeană Săcele, a reclamat la poliţie că a fost victima unui viol. Ea le-a dat anchetatorilor semnalmentele bărbatului care a abuzat-o sexual şi, după trei zile de investigaţii, acesta a fost identificat în persoana lui Daniel Duşu, de 24 de ani, din Grupul Social Peninsula Năvodari. Conform declaraţiei victimei, agresiunea s-ar fi petrecut pe 6 aprilie 2012, după ce a plecat de la şcoală însoţită de o prietenă. „În timp ce mergeam spre casa unei colege, lângă noi a oprit o basculantă, iar şoferul m-a luat de mână şi m-a tras în cabina camionului. M-a ameninţat să nu ţip. Mi-a fost foarte frică. După ce m-a luat în maşină a zis să îi fac sex oral. Eu am refuzat şi m-a dus la marginea satului. Acolo mi-a spus să mă dezbrac, dar eu am zis că nu vreau. Atunci el m-a dat jos din maşină şi, după ce m-a legat de mâini, m-a violat“, a povestit victima. Ea a fost dusă la Serviciul de Medicină Legală Constanţa în vederea examinării, iar specialiştii au descoperit că aceasta prezintă o deflorare recentă. Poliţiştii au audiat-o pe bunica victimei, Lucreţia Bidiu, care le-a spus că, după ce a fost violată, fata a vrut să fugă la Iaşi, unde locuieşte mama ei. „Îi era frică de ce o să zică tatăl ei. Am aflat de la o prietenă ce s-a întâmplat. Ăsta care a violat-o o cunoştea pe nepoata mea pentru că, înainte să plece la Iaşi, mama ei a avut o relaţie cu unchiul lui“, a afirmat Lucreţia Bidiu. Daniel Duşu a fost arestat preventiv şi trimis în judecată pentru viol. Magistraţii Tribunalului Constanţa l-au condamnat la şapte ani de detenţie, însă Curtea de Apel Constanţa i-a redus pedeapsa la cinci ani. Sentinţa mai poate fi atacată cu recurs la instanţa supremă.