Pedeapsă majorată pentru violarea unei bătrâne

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pedeapsă majorată pentru violarea unei bătrâne

Eveniment 16 Decembrie 2010 / 00:00 496 accesări

Condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru că a violat o bătrână din localitatea constănţeană Mereni, Ionuţ Ghiţă a contestat sentinţa, însă Tribunalul Constanţa nu a crezut în argumentele lui de nevinovăţie şi, ieri, i-a majorat pedeapsa la şase ani. Hotărârea nu este definitivă. Potrivit rechizitoriului, în noaptea de 25 decembrie 2006, Tudora Stoica, pe atunci în vârstă de 67 de ani, era imobilizată la pat din cauza unei pareze pe partea dreaptă, iar agresorul a profitat de starea ei de sănătate pentru a o viola. Oamenii legii au stabilit că, în noaptea de Crăciun, Ionuţ Ghiţă a petrecut la discoteca din comună cu mai mulţi prieteni, iar la plecare s-a oprit la casa bătrânei. În jurul orei 04.00, Tudora Stoica a fost trezită din somn de nişte lovituri puternice în uşa de la intrare şi, până să se dezmeticească, a fost atacată de un individ îmbrăcat în hanorac negru, care avea faţa ascunsă sub glugă. Conform declaraţiei bătrânei, Ghiţă a bătut-o cu sălbăticie şi a violat-o, după care a cotrobăit prin încăpere în căutarea banilor. „M-a ameninţat cu cuţitul că mă taie dacă nu îi dau toţi banii. I-am spus că nu am niciun leu şi m-a lovit”, a declarat femeia, a doua zi după agresiune. Plină de vânătăi şi cu capul spart, Tudora Stoica s-a târât până la uşa unei vecine, căreia i-a povestit ce a păţit. Ea a fost transportată la spital, unde a primit îngrijirile medicale necesare. Fiul acesteia a declarat că mama sa era imoblizată la pat de mai bine de 17 ani şi locuia într-o bucătărie de vară, lipsită de curent electric, întrucât îşi vânduse casa cu puţin timp înainte de a fi atacată. Poliţiştii l-au căutat şi, după câteva zile, au reuşit să îl identifice. Ionuţ Ghiţă nu a recunoscut acuzaţia adusă, însă procurorii l-au trimis în judecată pentru viol şi violare de domiciliu.



12