Pedeapsă maximă în dosarul crimei de la Năvodari?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pedeapsă maximă în dosarul crimei de la Năvodari?

Eveniment 19 Noiembrie 2008 / 00:00 1745 accesări

Tribunalul Constanţa a audiat, ieri, un ultim martor în dosarul crimei de la Năvodari, în care Dumitru Manta este judecat pentru că şi-a hăcuit nevasta cu 31 de lovituri de cuţit. Martorul, adus de avocat ca să îl apere pe Manta, nu l-a ajutat deloc. „Îi ştiu pe Manta şi pe soţia lui din anul 2000 şi niciodată nu i-am auzit certîndu-se. Se împăcau foarte bine, ieşeam împreună la grătar şi erau o familie model. Manta mi-a zis odată că soţia îl înşeală, dar nu l-am crezut, deoarece femeia era tare de treabă. Ştiu că mi-a povestit mai demult că a bătut-o într-o seară pe plajă, tot din gelozie”, a declarat martorul. În final, procurorul a cerut condamnarea lui Manta la pedeapsa maximă, iar avocatul a lăsat la aprecierea instanţei cuantumul pedepsei, neavînd altceva de spus. Tăcerea de mormînt a lui Dumitru Manta din clipa în care a fost întrebat ce are de zis în ultimul cuvînt a arătat că se consideră vinovat. El a stat cu privirea în pămînt şi nu a scos un cuvînt la întrebarea judecătorului. Manta este acuzat de comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav şi a fost încarcerat la sfîrşitul anului trecut. Conform actului de inculpare, pe 29 noiembrie 2007, la 22.45, bărbatul a mers la Poliţia Năvodari şi i-a spus ofiţerului de serviciu că şi-a ucis soţia în apartament. Manta a povestit că toată viaţa a fost un om foarte gelos şi soţia sa, Janina, l-a suportat aşa. Manta a călcat strîmb chiar după naşterea primei copile şi totuşi, femeia l-a iertat. În primăvara lui 2007, inculpatul a avut senzaţia că Janina îl „traduce” cu un vecin şi a decis să îi dea o lecţie. A luat-o de păr şi a dus-o pe dig, unde a bătut-o zdravăn pînă cînd femeia a recunoscut că a „călcat strîmb”. De atunci a început calvarul geloziei. Nevasta l-a tratat cu indiferenţă şi chiar l-a luat peste picior atunci cînd avea vreo durere. Aşa s-a întîmplat şi în seara crimei. Bărbatul a venit acasă pe la ora 16.00, după ce a făcut piaţa împreună cu soţia. Întrucît avea arsuri la stomac, a plecat la un prieten să îi ceară medicamente, dar nu l-a găsit acasă. Pe drum a băut o bere într-un bar, apoi alta şi alta; alcoolul a contribuit mult la agravarea stării lui. Ajuns înapoi la locuinţă, Manta a refuzat să mănînce şi s-a băgat în pat. Faptul că soţia a adormit cu spatele la el l-a enervat la culme. A pretextat că merge să bea apă, însă a luat din bucătărie un cuţit şi s-a întors în pat. După cinci minute, inculpatul s-a repezit la nevastă şi i-a înfipt cuţitul de 31 de ori în tot corpul, ţinta lui fiind inima. După ce a hăcuit-o, s-a predat singur la Poliţie. Practic, fapta sa a lăsat orfane două fetiţe.

Taguri articol


12