Pedeapsă micşorată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pedeapsă micşorată

Eveniment 18 Decembrie 2008 / 00:00 694 accesări

Un tînăr de 28 ani din localitatea constănţeană Mihai Viteazu, condamnat la zece ani de închisoare de Tribunalul Constanţa pentru violare de domiciliu, tentativă de viol, tentativă de tîlhărie şi furt calificat, a contestat sentinţa la instanţa superioară şi a cerut reducerea pedeapsei pe motiv că infracţiunile săvîrşite nu ar fi chiar aşa de grave încît să stea atîţia ani după gratii. Constantin Guzgă a reuşit să-i convingă pe judecători, care i-au admis, ieri, recursul, şi i-au redus pedeapsa la şapte ani de închisoare, sentinţa fiind definitivă. Potrivit actului de inculpare, în luna februarie a acestui an, după ce a băut într-o cîrciumă din sat, Guzgă a dat buzna în casa unei localnice din comuna Mihai Viteazu, pe care a încercat să o violeze. Victima, Elena Macovei, de 60 ani, s-a luptat cu agresorul, care nu a reuşit să ducă actul sexual la final şi a părăsit locuinţa femeii, dar, în loc să se ducă acasă, s-a îndreptat spre gospodăria unei vecine, Neculina Mihai, de 79 ani. Guzgă a rupt cablul TV crezînd că e cel de telefonie şi a intrat în locuinţa bătrînei pe care a ameninţat-o cu bătaia dacă nu-i dă toţi banii din casă. Pensionara s-a prefăcut că merge să-i aducă economiile din altă cameră şi i-a telefonat unui vecin. Cînd s-a întors cu mîna goală, bărbatul a început să o lovească şi a încercat să o violeze. La sosirea vecinului, agresorul s-a speriat şi a fugit, reuşind să scape şi de această dată. În cursul aceleiaşi nopţi, Guzgă a intrat şi în curtea casei unui alt localnic, Constantin Costache, de unde a furat un radiocasetofon şi oglinzile retrovizoare ale maşinii acestuia. Poliţiştilor le-a fost uşor să-l identifice pe Guzgă, pentru că bărbatul locuieşte în comună şi toată lumea îl cunoaşte, inclusiv persoanele pe care le-a atacat. Oamenii legii au dat de urma lui şi l-au reţinut, după ce acesta s-a ascuns două nopţi. Guzgă a recunoscut acuzaţiile aduse şi le-a declarat anchetatorilor că le-a atacat pe cele două femei pentru că sînt văduve şi că nu avea cine să le apere. Constantin Guzgă este recidivist, la 17 ani fiind condamnat pentru tîlhărie.



12